Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, laude pentru un ales liberal: De azi, eşti Primar General

iohannis dobre

Aflat în turneu electoral pentru turul II al alegerilor prezidenţiale, Preşedintele Klaus Iohannis a mers la Ploieşti unde l-a lăudat copios pe primarul oraşului, Adrian Dobre. Cu această ocazie, şeful statului i-a acordat simbolic liberalului Dobre titlul de „Primar General”.

“Am avut marea plăcere ca împreună cu primarul vostru, pe care acum oficial îl intitulez domnul primar general Adrian Dobre, am plantat un stejar. O să vă explic ambele simboluri. Am mai fost în câteva locuri unde primari liberali au dovedit că au luat în mâna lor destinul comunității pe care o conduc și au schimbat acest destin în bine. Atunci, ca să dau un accent special și o recunoaștere acestor primari, le-am spus primari generali. De astăzi, Adrian, ești primar general și sper să fii încă mulți ani”, a declarat Preşedintele Klaus Iohannis, la Ploiești.

Conform statisticilor oficiale ale Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii, Ploieştiul este unul dintre cele mai poluate oraşe din România, având o incidenţă crescută a bolilor pulmonare. Această stare de fapt este cauzată de existenţa mai multor rafinării şi obiective industriale în jurul oraşului care elimină gaze puternic poluante în atmosferă.

De altfel, în primăvara anului 2019, primarul PNL Adrian Dobre a şi făcut o pichetare cu măşti de gaze în faţa sediului Ministerului Mediului, reclamându-i ministrului de atunci, Graţiela Leocadia Gavrilescu, necesitatea unor amenzi crescute pentru poluatori, în condiţiile în care aerul din Ploieşti era irespirabil.

”Pentru că am vrut să arăt, nu doar că înțeleg aceste lucruri, ci că mă voi implica total în găsirea de soluții cu Guvernul liberal, de asta am plantat un stejar cu Adrian Dobre în centrul Ploieștiului. Abia aștept să mai plantăm și în celelalte localități din frumosul județ Prahova”, a mai declarat Preşedintele Klaus Iohannis la Ploieşti.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Iohannis a câştigat Ploieştiul, obţinând 36,04%. În spatele său s-a clasat Viorica Dăncilă cu 20,28% din sufragii, pentru ca Dan Barna, candidatul USR, să înregistreze un dezamăgitor scor de 16,78%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.