Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 17 iunie a.c., un mesaj de condoleanțe Președintelui Republicii Federale Germania, domnul Frank-Walter Steinmeier, în urma încetării din viață a fostului cancelar Helmut Kohl.
„În aceste triste momente, doresc să transmit, în numele poporului român și al meu personal, cele mai sincere condoleanțe familiei îndoliate și apropiaților săi, precum și întregului popor german.
Helmut Kohl a fost un mare om de stat și lider european, o sursă de inspirație prin modul în care a gestionat provocările generate de Războiul Rece și căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. A fost arhitectul unității germane și a avut o contribuție definitorie la construcția unității europene”, se arată în mesajul Președintelui României.
Presedintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, că Helmut Kohl a fost un prieten apropiat al României, contribuind la ceea ce putem astăzi numi povestea de succes a relației româno-germane.































Comentează