Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Operei Naţionale Române din Timişoara, instituţie despre care spune că reprezintă "un simbol pentru România".
"Felicit Opera Naţională Română din Timişoara cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la înfiinţare. Continuatoare a unei lungi şi bogate tradiţii muzicale a Banatului, Opera Naţională Română din Timişoara reprezintă un simbol nu numai pentru oraş, ci şi pentru România. Prin activitatea sa prodigioasă în cele şapte decenii de existenţă, Opera din Timişoara a devenit o instituţie culturală de prim rang a ţării noastre, demnă de importanţa politică, economică şi culturală a oraşului din care provine", a punctat Iohannis, în mesaj.
El a reamintit că, la data de 30 martie 1946, dorinţa muzicienilor şi a cetăţenilor Timişoarei de a avea o scenă lirică proprie, de sine stătătoare, a fost împlinită.
"De atunci, Timişoara a dat o serie de nume marcante ale lumii operei, de la solişti de prim rang până la directori de instituţii artistice. Personalităţi cunoscute şi apreciate la nivel internaţional au făcut şi fac onoare şcolii muzicale româneşti pe scenele lumii. Doresc Operei Naţionale Române din Timişoara numeroase împliniri artistice, pentru a continua tradiţia şi a păstra standardele înalte pe care această instituţie importantă le-a impus. La mulţi ani Operei Naţionale Române din Timişoara! La mulţi ani artiştilor săi!", a transmis Iohannis.
Iohannis, mesaj pentru Opera Naţională din Timişoara, 'un simbol pentru România'
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

10
Celine Dion adaugă şase noi show-uri în seria sa de concerte programate la Paris
10

1.847
VIDEO CNA a explicat de ce a închis Realitatea PLUS și Gold FM
1.847

24
NASA a publicat fotografia unui apus al Pământului realizată de astronauţii misiunii Artemis 2
24

37
Proprietara unei pisici plimbăreţe, obligată să plătească despăgubiri de 100 de euro unui vecin
37

2.232
George Simion, după ce CNA a retras licența Realitatea PLUS: „Lovitura de stat merge mai departe”
2.232

31
Marius Andruh: Îmi doresc ca Academia Română să îşi păstreze rolul pe care îl are în societatea românească
31

4.684
Anca Alexandrescu tună și fulgeră, după ce CNA a închis Realitatea PLUS: „Nu cedăm! Vom emite în continuare”
4.684

24
Românii pot petrece Paștele în stațiunile balneare din Ungaria - Ofertele de nerefuzat venite din afara țării
24

27
Guvernul britanic i-a interzis lui Kanye West intrarea în ţară. Acesta urma să concerteze la un festival la Londra, în iulie
27

22
Cristina Pocora şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie al SRtv, după ce a fost numită în funcţia de consilier de stat, pentru a evita incompatibilitatea - Aceasta se va ocupa de politici sociale, în cadrul Cancelariei premierului
22

31
Realitatea Plus ar urma să se închidă, după ce Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei postului Tv, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024, relatează Pagina de Media.
31

13
Preadmitere la cele şapte programe de licenţă în sistem dual lansate de UMFST în proiectul EGROPOLIS
13

4.667
Victor Ciutacu după ce CNA a retras licența Realitatea Plus: Acțiune de ecologizare cu forța
4.667
















Comentează