Preşedintele Klaus Iohannis a participat duminică, la Bruxelles, la Summitul Uniunea Europeană-Turcia, context în care a afirmat că Turcia are un rol cheie în soluţionarea crizei migratorii şi a subliniat că România susţine avansarea procesului de aderare a acestei ţări la UE.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în intervenţia sa la summit şeful statului şi-a exprimat aprecierea pentru relansarea relaţiilor cu Turcia, pe baza unui angajament reînnoit pentru obţinerea de rezultate concrete.
"Şeful statului a punctat rolul cheie pe care îl deţine Turcia în soluţionarea actualei crize migratorii", se arată în sursa citată, în care se precizează că a fost subliniată necesitatea unei acţiuni în comun a Uniunii Europene şi a Turciei pentru combaterea cauzelor profunde ale fenomenului migraţionist.
În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că sprijină demersurile comunităţii internaţionale în vederea identificării unei soluţii politice pentru conflictul din Siria.
"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România susţine avansarea procesului de aderare a Republicii Turcia la Uniunea Europeană, menţionând parteneriatul strategic dintre cele două ţări. De asemenea, s-a pronunţat pentru accelerarea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci, cu respectarea de către Turcia a obligaţiilor asumate în acest sens", se arată în comunicat.
Discuţiile din cadrul reuniunii de la Bruxelles s-au axat pe consolidarea relaţiilor de cooperare cu Turcia pe diverse domenii de interes comun, inclusiv pe aspecte legate de gestionarea fenomenului migraţiei şi pe intensificarea cooperării în domeniul politicii de securitate.
Liderii au adoptat o Declaraţie politică în care se reafirmă angajamentul de a gestiona în comun riscurile şi ameninţările actuale, se subliniază necesitatea revigorării procesului de negociere a aderării Republicii Turcia la Uniunea Europeană, precum şi intensificarea dialogului, cu accent pe întâlnirile la nivel înalt.
Uniunea Europeană s-a angajat să acorde sprijin financiar Republicii Turcia în valoare de 3 miliarde de euro. Turcia, care are un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune, a făcut eforturi semnificative în ultimii ani din punct de vedere administrativ şi financiar pentru a găzdui cei peste 2 milioane de refugiaţi din Siria.
În ceea ce priveşte procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetăţenii turci, autorităţile de la Ankara s-au angajat în direcţia accelerării îndeplinirii condiţionalităţilor prevăzute în Foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor. În acest context, s-a agreat calendarul de semnare şi punere în aplicare a Acordului de readmisie Uniunea Europeană-Turcia.
Iohannis: Romania sustine aderarea Turciei la UE
București
13°C
Articole Similare

67
VIDEO Proteste în Cuba, după presiunile puse de SUA: oamenii au ieșit în stradă, sătui de penele de curent și combustibil
67

7
Secretarul general al ONU avertizează: Conflictul din Orientul Mijlociu riscă o escaladare majoră
7

1.519
VIDEO Donald Trump: „Astăzi Iranul o să fie lovit foarte tare!”
1.519

1.567
Vladimir Putin „bate cu pumnul în masă”: „Israelul și SUA să oprească agresiunea împotriva Iranului!”
1.567

41
VIDEO Sirene de avertizare şi explozii la Ierusalim, fără răniţi
41

2.154
Iranul nu e Venezuela: Teheranul dă peste cap planul lui Trump și se anunță o „nucă tare” pentru liderul de la Casa Albă
2.154

1.430
VIDEO Israelul a lansat probabil cea mai profundă operaţiune în Liban din noiembrie 2024: ripostă dură a Hezbollah
1.430

88
Rusia își consolidează capacitățile militare la granița cu NATO: Va fi gata pentru un conflict pe scară largă
88

56
'Make Iran Great Again' - Donald Trump trasează prima linie în privința unui acord cu Iranul: 'Nu va exista decât în cazul unei capitulări necondiţionate'
56

62
Teama de război cuprinde Europa - Grecia dislocă o baterie Patriot și aviație pentru protejarea Bulgariei
62

2.210
Trump duce totul la un alt nivel - Creștere impresionantă a producției de armament
2.210

8.335
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă ale Americii, considerat o „umbrelă” de apărare în regiune
8.335

1.151
Donald Trump vrea să schimbe fața Americii Latine: ce e „Scutul Americilor” / Planul impus prin forță și presiune în regiune
1.151

















Comentează