Iohannis, schimbare radicală de discurs: acuză jocuri subterane

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-05-2014

Actualizat: 22-05-2014

Dacă, până acum, se ferea de fiecare dată să acuze instituții precum ANI sau DNA, acum Iohannis schimbă discursul radical. 

”Nu vreau să acuz pe nimeni, dar de fiecare dată când am intrat în calculele politice la nivel național, ANI a găsit ceva împotriva mea. Nu am niciun motiv de îngrijorare, eu am câștigat în primă instanță și nu am niciun motiv să cred că în partea a doua procesului se va schimba ceva, dar nu pot să nu observ. În 2009, când am intrat în calcule, ANI mi-a găsit ceva”, a declarat Klaus Iohannis.


Klaus Iohannis a precizat că el nu vrea să creadă că ANI este o instituție subordonată politic, dar nu poate să nu că de fiecare dată această instituție ”s-a sincronizat extraordinar de bine”.

Pentru Klaus Iohannis este o schimbare radicală de discurs, pentru că, până acum, de fiecare dată când era vorba de ANI nici măcar nu sugera vreun joc politic al ANI.

”Contrar la ce vă aşteptaţi eu nu cred că procesele au vreun substrat politic. Şi nu cred că instanţele judecă politic. Eu cred că instanţele judecă după normele în vigoare. Partea cu posibilă influenţă politică este la ANI, nu la instanţe. Eu chiar nu bănuiesc vreo instanţă de influenţă, de judecată la comandă politică", a afirmat Klaus Iohannis.

 

 

 
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri