'Eu am o părere foarte clară despre candidatul dreptei care trebuie să fie un politician serios, recunoscut, cu rezultate bune în sondaje şi cu un potenţial de creştere bun. Toate acestea vor fi elucidate de acele sondaje de care v-am spus', a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă.
El a evitat să spună dacă are un potenţial de creştere bun, invitând jurnaliştii să vorbească despre asta cu un analist politic.
Întrebat dacă personal corespunde descrierii făcute prezidenţiabilului dreptei, adică dacă este 'un politician serios, recunoscut, cu rezultate bune în sondaje', Klaus Iohannis a răspuns: 'În esenţă, da'.
Preşedintele interimar al PNL spune că până la finalul lunii iulie, după congresul liberalilor, 'ar fi necesar' să se cunoască candidatul la Preşedinţia României din partea dreptei.
Liderul liberal a afirmat recent, că liberalii îl văd ca pe o 'soluţie' la alegerile prezidenţiale, după ce preşedintele demisionar al partidului, Crin Antonescu, a anunţat că nu va mai candida pentru Cotroceni.
'Eu cred că în momentul în care se află PNL şi dreapta românească acum este nevoie de un candidat (...) care este şi cunoscut, şi relativ bine profilat, care să aibă o încredere rezonabilă din partea electoratului şi care să fie dispus să se implice în lupta politică. Este posibil ca eu să fiu acest candidat. Am discutat cu colegii din partid acest aspect nou, fiindcă este o situaţie nouă cu care ne confruntăm şi, de comun acord, am ajuns la concluzia că aş fi o soluţie', a spus acesta, duminică, la ProTv.
Iohannis a adăugat că, în opinia sa, faptul că este de etnie germană nu îi va crea probleme în a atrage voturile românilor.
'Etnicitatea nu trebuie să fie definitorie şi exerciţiul de la Sibiu (alegerea sa ca primar al Sibiului - n.r.) ne-a arătat că românii au acceptat faptul că sunt etnic german, iar unii chiar au crezut că este bine aşa. Nu putem însă să extrapolăm de la unu la unu, de la Sibiu la întreaga Românie. (...) Eu sunt cetăţean român convins şi sunt etnic german, iar etnicitatea este un factor acceptat în România. Nu cred că va fi un impediment', a apreciat Iohannis.
AGERPRES
Comentează