Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România menţine ca prioritară atenţia asupra Parteneriatului strategic privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
"În relaţia cu Republica Moldova, vom menţine atenţia noastră prioritară asupra Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a acestui stat şi vom încuraja ferm continuarea reformelor necesare apropierii de Uniune. În egală măsură, sunt convins că este necesar, mai mult ca oricând în această perioadă, ca Uniunea Europeană şi statele membre să continue, pe baza angajamentului politic clar al Chişinăului, sprijinul şi angajamentul în favoarea integrării europene a Republicii Moldova", a afirmat Iohannis, la reuniunea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, conform agerpres.ro.
Şeful statului a precizat că România va continua în 2019 aprofundarea parteneriatelor şi a relaţiilor strategice cu Franţa, Germania, Italia, Polonia, Turcia sau Japonia.
"Vom continua şi în acest an să aprofundăm parteneriatele şi relaţiile de tip strategic ale României - cu Franţa, cu care am dat un nou elan Parteneriatului strategic, împreună cu preşedintele Macron, prin semnarea anul trecut a unei noi Declaraţii privind Parteneriatul strategic, şi lansarea excepţionalului Sezon cultural comun; cu Germania, cu care dialogul politic la cel mai înalt nivel şi cel sectorial au cunoscut anul trecut un dinamism remarcabil; cu Italia, unde am avut în 2018 o vizită de stat extrem de bună, confirmând soliditatea relaţiei noastre; cu Polonia, cu care am continuat întărirea cooperării noastre securitare şi în alte domenii; cu Turcia, Japonia, pentru a da doar câteva exemple. Lor li se adaugă relaţiile cu statele din Orientul Mijlociu şi din Asia", a spus Iohannis.
El a menţionat că liniile mari de acţiune ale politicii externe rămân valabile în cazul Balcanilor de Vest şi Caucazului de Sud, Asiei Centrală şi Orientului Mijlociu, Asiei, Americii Latine şi Africii.
"Este nevoie de progrese la nivelul proceselor de pace destinate soluţionării conflictelor din Libia, Siria, Yemen sau în privinţa Procesului de Pace în Orientul Mijlociu. România s-a pronunţat şi se pronunţă pentru soluţionarea politică a acestora, pe baza negocierilor şi în conformitate cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate şi ale Adunării Generale a ONU", a mai spus şeful statului.
Iohannis: Vom menţine atenţia noastră prioritară asupra Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

3.288
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.288

3.355
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.355

106
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
106

68
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
68

2.458
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.458

1.111
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.111

1.776
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.776

3.920
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
3.920

6.328
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.328

5.711
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
5.711

2.123
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
2.123

2.957
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.957

3.270
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
3.270
















Comentează