Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, ipoteză inedită: adevărata operațiune cu Laura Codruța Kovesi pe post de vedetă

cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu susține că Laura Codruța Kovesi este subiectul unei ample operațiuni de imagine, gândită la cel mai înalt nivel în Europa. Cristoiu arată că Parchetul European nu va fi o instituție de aplicare a legii ci mai degrabă o amplă operațiune de imagine.

Citește și: Separarea apelor în PNL: Își pregătește Orban EXIT-ul? (surse)

”Indiscutabil, această imagine e rodul unei Operațiuni publicitare la nivel european, urmare a unei decizii demult luate ca fosta șefă a DNA să devină procuror european. Nu putem trece cu vederea însă că la această imagine au contribuit și o mie și una de fapte și o mie și una din instituțiile de pe plan intern. Unele manipulate, altele neroade, nu puține cu bună știință. Să trecem în revistă cîteva:

Dezastrul de la DNA după plecarea ei. Ca urmare a unor bătălii pentru putere, nici acum DNA nu are un șef. Fără șef plin, e de înțeles de ce DNA e paralizată. Efectul de imagine pe plan intern și extern? Ați văzut că marile succese ale DNA s-au datorat numai și numai Codruței Kovesi? De cum a plecat, s-a și dus totul dracului.

Concentrarea campaniei antiKovesi exclusiv pe abuzuri. Nu cred c-a putut exista neghiobie mai mare. Mai întîi pentru că românul de rînd, cel care face opinia, n-are sensibilități la ceea ce se cheamă drepturile omului. Și cum cei loviți de abuzurile DNA erau persoane bogate, și mai ales persoane care și-au afișat bogăția, cine să tresară la dezvăluirile că aceste persoane au fost victime ale abuzurilor. Toată stima pentru Elena Udrea. A fost o victimă a Codruței Kovesi. Pentru omul simplu, care i-a văzut parada de lux, ea n-a fost și nu este o victimă. Toate abuzurile au fost comise în numele luptei împotriva corupției. Această luptă a fost proclamată drept obiectiv de interes național. Corupția, exagerată ca proporții, a fost prezentată drept dușmanul numărul unu al țării, mai periculos decît în anii staliniști dușmanul de clasă. Studierea Marii Terori staliniste arată fără dubiu că aubuzurile și crimele regimului erau aplaudate de marea majoritate a populației, că nu numai cei înhățați, dar și copiii lor erau priviți cu ură de ceilalți ruși. De ce? Foarte simplu. Rușii erau convinși că există un pericol mortal pentru țara lor, pentru viața lor cotidiană:

Citește și: USR Plus șochează! ‘Proprietatea privată trebuie să dispară’

Dușmanul de clasă.

La fel s-a întîmplat și în cazul luptei împotriva corupției. Cîtă vreme corupția a fost prezentată drept virusul mortal al societății românești, drept unică responsabilă de inexistența lucrărilor publice, ea, corupția a devenit pericolul în stare să justifice toate abuzurile. Și în clipa în care campania antiKovesi a vizat doar abuzurile, ecoul a fost minor. Altceva ar fi fost dacă s-ar fi arătat adevărul că așa-zisa luptă împotriva corupției a fost un spectacol de sunet și lumini, menit a ascunde răfuielile politico-mediatice. Că în realitate, DNA a stimulat corupția prin posibilitatea dată celor corupți de a se plînge că sînt victimele Poliției Police.

Nu știu dacă în Cazul Codruței Kovesi rezultatul a fost demult stabilit.

Știu însă că advesarii Codruței Kovesi s-au dat peste cap s-o ajute.

Judecînd însă după contribuția lui Tudorel Toader la imaginea de lovitură dată Justiției, mă întreb însă dacă toți adversarii declarați chiar sînt adversari.

Va fi sau nu Codruța Kovesi procuror european?

Nu cred că o dată ajunsă Procuror european, Codruța Kovesi se va năpusti asupra corupților din România. Nu cred nici teza că misiunea ei e cea de a face poliție politică la nivelul UE. Întreaga Operațiune, pentru că Operațiune a fost și nu la nivelul României, ci la nivelul continentului, a ținut cont de principala nevoie a acestei instituții controversate:

De imagine.

Altfel spus, nu atît rezultatele concrete au fost gîndite, deoarece fraudele majore la nivel european duc la nivelele cele mai înalte ale Marilor Puteri, cît mai ales imaginea de instituție de succes. Din acest punct de vedere, Codruța Kovesi e persoana ideală. DNA de sub conducerea ei e un exemplu strălucit de divorț spectaculos dintre realități și imaginea acestor realități. În aprecierea activității depuse de Codruța Kovesi ca șef la DNA s-a luat în calcul doar abuzurile evidente ale procurorilor DNA, dar mai ales concubinajul anticonstituțional dintre DNA și SRI. E limpede că aproape toate dosarele DNA au fost realizate de SRI-ul lui Florian Coldea, procurorii însușindu-și toate probele, ba chiar uneori și rechizitoriile. Cînd SRI-ul nu și-a vîrît coada, pentru că n-avea nici un interes în anchetarea cuiva, dosarele au fost făcute pulbere în instanță. Cu toate acestea imaginea pe plan internațional, și chiar intern a fost una de instituței care sub conducerea Codruței Kovesi a înregistrat succese rar întîlnite în alte țări ale lumii. Această imagine a fost rezultatul unei excepționale bătălii duse de Codruța Kovesi, sub conducerea SRI și cu ajutorul neprecupețit al SRI, pentru imaginea DNA. S-a creat astfel, printr-o rețea de presă bine pusă la punct de pe vremea lui Traian Băsescu, imaginea unei instituții cu misiuni de pușcași marini într-o junglă de corupți. Istoricii din viitor, confruntînd imaginea României de țară coruptă, condusă de corupți, în care cinstiții, fie din presă, fie din procuratură, fie din Servicii, s-au jertfit pentru interesul național, se vor fi întrebat cum de s-a ajuns la o asemenea falsificare a realității. Un răspuns ni-l dă, de exemplu, imaginea Codruței Kovesi de luptătoare la Termopile, de Ioana D’Arc înconjurată de forțe ostile și cu toate acestea sfidîndu-le. Cine cunoaște activitatea procurorilor antiMafia din Italia știe ce înseamnă să te lupți cu Mafia. Știe că în orice moment un procuror poate fi aruncat în aer cu autostradă cu tot. Știe că un procuror antiMafia nu mai are viață personală, aflat împreună cu familia sub măsuri de siguranță excepționale.”, arată Ion Cristoiu, pe blogul personal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.