Publicistul Ion Cristoiu remarcă, începând de la Caragiale, trecând prin revoluţia din decembrie 89 şi ajungând la Facebook, boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi, fără să se întrebe vreo clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse public.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
Citește și: Alertă la TAROM! Un angajat, confirmat cu coronavirus! S-a infectat pe litoralul românesc
„Valeriu Pănoiu, autor al unei cărţi despre rolul astrologiei în Istorie (am tresărit la aşa ceva, deoarece mi-am amintit de Împăratul roman, Tiberius, care nu făcea o mişcare fără să-şi consulte astrologul), a insistat în discuţia de la cristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi. De acest lucru m-am convins şi eu vizionînd înregistrarea aşa-zisei Revoluţii române în direct. Aveam transcrierea din cartea lui Mihai Tatulici. După ce-am făcut rost de 60 de ore de înregistrare din 22 decembrie 1989 pînă în 30 decembrie 1989 (contracost, fireşte) mi-am dat seama că aşa zisa Revoluţie Română în direct (Emil Constantinescu, în cartea sa de referinţă Revoluţia din 89 aşa cum a fost, contestă formularea pe motiv că la televiziune s-a desfăşurat o manipulare şi nu o Revoluţie) merită un loc de frunte în istoria comicului de tip caragialean produs de nevoia românului de a şi da cu părerea. Balconul CC din seara lui 22 decembrie 1989, după ce Ion Iliescu a bifat şi această locaţie, plătind repede obolul şi plecînd, pentru că puterea se decidea în altă parte – la MApN şi la Televiziune – e scena îmbrîncelilor şi chiar a chelfănelilor dintre inşi necunoscuţi pentru a ajunge la microfon şi a zice mulţimii din piaţă, pe post de spectatori de circ istoric, ce-le trecea prin cap. Văzute şi auzite azi discursurile acestor anonimi dau seamă de caragialismul de esenţă al poporului român. Vă mai amintiţi Conu Leonida faţă cu Reacţiunea? Iată decorul schiţat în debutul piesei de Caragiale:
.
Pensionarul Leonida îşi expune convingerile sale social-politice, marcate de tembelism cronic. Efimiţa îl ascultă sfioasă, încredinţată că Bobocul e mai deştept decît Carol I:
Ce spune această piesă?
Că românul convins n-are îndoieli, dar mai ales că moare să le comunice lumii.
Să facem un salt la Balconul CC.
A vorbit Ion Iliescu şi a plecat.
A vorbit Dumitru Mazilu şi a plecat şi el.
Mara Tara a citit lista Comitetului provizoriu al Tineretului. Face parte din Comitet şi Ernest Maftei, dar asta nu contează cînd e vorba de entuziasmul revoluţionar. După ce Mara Tara se retrage, se aude o voce:
E vorba de un bătrîn cu ochelari şi căciulă îmblănită care s-a luptat din greu să ajungă din spate în faţă la microfonul magic. Pune mîna pe el şi începe să zbiere:
Tipul cu mărul îl întrerupe:
<- ... daţi-ne voie...>
Vorbitorul nu se lasă. Ţine microfonul strîns:
< .. o secundă..>
Un alt tip, din cealaltă parte intervine:
Oratorul continuă:
Tipul cu mărul reuşeşte să-i ia microfonul pentru a anunţa o declaraţie a Ministerului de interne care se dovedeşte a fi a Ministerului de Externe, citită de un ins cu chelie.
Bătrînul cu ochelari şi căciulă îmblănită pleacă. Nici azi nu se ştie cine a fost.
Numeroşi cetăţeni, pe post de Conu Leonida, au convingeri. Le-au expus pînă acum nevestelor, copiilor, nepoţilor, familiei a cărei căpetenie se vrea a fi respectivul. Acum au prilejul să le spună mulţimii din Piaţă. Ca să te baţi să ajungi la microfon pentru a debita prostii cu ghiotura presupune o convingere de neclintit că zicerile tale sînt adevăruri pe care trebuie să le afle zeci de mii de oameni. La fel ca azi, cînd milioane de români îşi scriu pe Facebook părerile încredinţaţi că sînt adevăruri istorice, şi atunci, în 22 decembrie 1989, zeci de inşi s-au înghesuit să ajungă în balcon şi la televiziune pentru a se adresa naţiunii. Nici unul nu s-a întrebat o clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse la un microfon. Nici unul nu s-a întrebat ce rost are consumul de timp şi energie pentru a vorbi la microfon. Şi mai ales nici unul dintre ei nu ştia că, aflat în biroul său de la MApN, Victor Stănculescu, singurul lider al Armatei care nu găseşte de cuviinţă să asigure pe români prin tv că el e de partea Revoluţiei, accepta pălăvrăgeala de la tv, considerînd-o necesară pentru ca echipa Iliescu să păstreze puterea. Chestia asta mi-a declarat-o la legendarul interviu de la B1 Tv din martie 2004, legendar, pentru că în cuprinsul acestuia se va lansa teza Loviturii de stat militare dintre ora 11 şi ora 16 din 22 decembrie 1989:
Iată o scenă din studioul televiziunii după comutarea din Piaţa Palatului, unde .
Un tip în flanel, care a stat pînă atunci liniştit în spatele lui Teodor Brateş şi Victor Ionescu deschide brusc gura şi i se adresează lui Teodor Brateş:
<…dacă îmi permiteţi. Şi celelalte colective care pot să reia lucrul… să o facă… să nu mai stea… nici un… pic la gîndire…
T.B. – A vorbit un… un muncitor energetician… (tipul îl corectează, electrician) electrician… şi este foarte important acest apel. Pentru că nimeni nu ne dă nimic pe gratis… trebuie să producem… care a fost pe tancuri împreună… alţi care… se găsesc aici în studio. Este un apel. La muncă, la muncă pentru ţară, într-adevăr pentru că…
Electricianul: Pentru că am muncit destul ca nişte boi, ca nişte boi, ca nişte boi am muncit, decît acasă şi la servici, altceva n-am mai…
T.B.: Da… este cuvîntul unui muncitor. Vă rog să-l ascultaţi. Cuvîntul muncitorului care este… sarea pămîntului.
Ionel Şold: Aşa cum ştie el să spună…
T.B.: Da…
V.I.: Mai aveţi ceva de spus?
Electricianul – Da… dar… (nu se mai înţelege)…>
Vine momentul numitului Bîlfoi, reprezentantul ţărănimi muncitoare, trecute, evident, de partea Revoluţiei.
Numitul Bîlfoi, cel care va da naştere unui moment memorabil din istoria televiziunii moderne, poate fi văzut stînd într-o margine, aşteptînd la coadă să-i vină rîndul la microfon. Doi tipi îl asigură că va intra în direct. Vine şi o tipă (de la televiziune, probabil) care îl îmbărbătează. Se vede treaba că numitul Bîlfoi e mult aşteptat să se exprime. Şi nu fără motiv. Se dă drept primul ţăran muncitor care vorbeşte Naţiunii de la tv. La masă, stau în fund Teodor Brateş şi Victor Ionescu. La ei se uită un tip care stă şi el în fund. În spate, aşezaţi ca într-o producţie Mosfilm despre Revoluţia din noiembrie, stau în picioare cinci reprezentanţi ai revoluţionarilor. Unul sprijină un drapel. Din cînd în cînd, de plictiseală, pune pînza pe umerii celui din faţa sa, ca şi cum ar fi vorba de o pelerină. În timp ce Victor Ionescu trăncăneşte ceva despre libertate, un tip cu ochelari îi face semn lui Teodor Brateş că trebuie să intre Bîlfoi. Acesta debutează stînd în picioare la vreun metru şi ceva de cei care stau jos:
, îl invită Teodor Brateş, în timp ce Victor Ionescu îi prezintă poporului telespectator arătîndu-l cu mîna:
Teodor Brateş: Prezentaţi-vă... prezentaţi-vă...>
Insul din popor e în prim plan. E într-un sacou în carouri şi poartă cămaşa descheiată la gît:
Victor Ionescu: Vreţi să staţi? (se ridică şi-i oferă locul său, după care o şterge din studio, cu graba unuia care merge la WC).>
În timp ce se aşează în locul lui Victor Ionescu, Teodor Brateş îşi cere scuze:
Fără să se întrerupă, Bîlfoi ţine discursul de continuă de pe scaun şi evident din prim plan:
Cel care ţine steagul din spate intervine gesticulînd cu pînza tricoloră:
<...Şi pîinea să fie pe masa noastră, recolta să fie a poporului.>
Bîlfoi se ridică de pe scaun şi iese pentru totdeauna din studio şi din Istorie. Între timp se întoarce Victor Ionescu, care-şi reia locul ocupat de reprezentantul ţărănimii. Cel puţin aşa susţine Victor Ionescu în timp ce se aşează:
”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Premium
