DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ion Cristoiu, dezvăluiri din culisele interviului cu Tudorel Toader: rămâne în istoria Justiției românești

bzi.ro
cristoiu

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, se numără printre puţinii miniştri vânaţi efectiv de presă pentru a afla ultimele decizii în domeniu, un atuu al său fiind că, deşi ministru într-un Guvern PSD, a creat impresia unei agende.

Citește și: Ludovic Orban, după fotografia de la Guvern: Am comis o greșeală! Nu mă interesează cine a făcut poza

„Luni, 1 iunie 2020, la interviul deja tradiţional de la cristoiuTv, l-am avut ca invitat pe Tudorel Toader.

Un interviu de excepţie, menit a rămîne în istoria Justiţiei româneşti, pe care l-am extins cu plăcere peste hotarele de o oră, cît are emisiunea, pînă la aproape două ore. Ar fi durat mai mult dacă n-aş fi primit semnal pe telefon că la ora 20 trebuia să intru prin skype la emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3.

La începutul emisiunii, l-am întrebat pe Tudorel Toader ce formulă de adresare să folosesc. Nu mă refeream la formula de adresare propriu zisă, aici regulile sînt clare, de cînd mă ştiu evit tutuiala cu politicienii, zicîndu-le domnule chiar şi celor care ar putea să-mi fie nepoţi. Mă refeream la titulatură. Tudorel Toader a fost ministru Justiţiei, şi e în prezent profesor şi rector al Universităţii din Iaşi. Cum să vă spun: domnule ministru, domnule profesor, domnule rector? Tudorel Toader, actor mediatic de talent, mi-a răspuns că cel mai bun titlu ar fi de fost: Fost ministru al Justiţiei, fost agent al CCR în cadrul Comisiei de la Veneţia, fost judecător la CCR, fost procuror, fost avocat. N-a adăugat fost membru al Comisiei de la Veneţia, deşi pe parcursul interviului nu părea optimist în legătură cu rămînerea în Comisie după cererea politică a PNL de revocare. Considerînd răspunsul şi ca un CV pe scurt, am optat pentru formula, domn profesor. Deşi e o formulă folosită de cei din Serviciile secrete cînd se adresează unui civil (o folosea faţă de mine de exemplu Virgil Măgureanu, pe vremea cînd era director SRI) am preferat-o în dialogul cu Tudorel Toader, pentru că, în postură de fost student, mai port în mine respectul pentru ceea ce era pe vremuri profesorul universitar.

Despre Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei am scris atît de multe comentarii încît dacă ar mai fi rămas un an în funcţie aş fi atins proporţiile unei cărţi.

Explicaţia acestei preocupări pentru Tudorel Toader e simplă.

După un lung şir de ministri ai Justiţiei care nu erau altceva decît nişte popice ale premierului sau preşedintelui, depinde cine era şeful regimului, Tudorel Toader mi-a apărut ca o veritabilă personalitate, dar mai ales ca o personalitate independentă. Nu e vorba de independenţa dată de absenţa apartenenţei la un partid (ca şi în cazul jurnaliştilor independenţa nu e o chestiune de formalitate la un ministru, ci una de esenţă), ci de independenţa dată de conştiinţa propriei valori. Deşi ministru în Guvernele PSD din februarie 2017 pînă în aprilie 2019, Tudorel Toader a lăsat tot timpul senzaţia unei agende proprii, diferite de cea a PSD. Altfel spus, chiar şi atunci cînd a transpus în practică puncte din programul PSD în domeniul Justiţiei, el a ştiut să le prezinte ca fiind ale lui, ivite din viziunea lui asupra Justiţiei. Această ipostază, rară la demnitarii posdecembrişti, simple unelte oarbe ale partidelor, au făcut din Tudorel Toader o vedetă a presei româneşti. În cazul măsurilor din Justiţie, pînă la el presa se îndrepta cu întrebările spre şeful Guvernului sau al preşedinţilor, conştientă că ministrul Justiţiei era doar un executant al deciziilor luate de Şef în numele partidului. Pe tot parcursul mandatului său, presa l-a vînat pur şi simplu pe Tudorel Toader pentru a afla ultimele decizii din Justiţie. Atenţia acordată de presă îşi avea temelia şi în ipostaza de profesor în faţa studenţilor asumată de Tudorel Toader la conferinţele de presă. În timpul dialogului l-am întrebat pe Tudorel Toader dacă nu era cumva şi o satisfacţie secretă, de om cu carte adresîndu-se ageamiilor, în lecţiile de Drept pe care le ţinea fătucilor în direct ca ministru, conştient că respectivele nu ştiau nici măcar ce e acela Cod penal, pe care-l confundau cu Codul la cuptor.

O altă explicaţie a preocupărilor mele faţă de ministrul Tudorel Toader trimite la felul în care văd eu demnitarul ideal. Eu cred că un politician, înainte de a accepta un post de demnitar, trebuie să aibă o viziune asupra domeniului pe care urmează să-l conducă, un domeniu care ţine de profesia sa. Pe baza acestei viziuni el trebuie să aibă cîteva proiecte pentru care de altfel a şi acceptat să fie ministru. Cu alte cuvinte, el trebuie să accepte postul respectiv, pentru că numai aşa poate face ceva în domeniul său de activitate.

Din nefericire, politicienii noştri se bat să prindă un post de ministru nu pentru că e singura modalitate de a transpune în practică o viziune asupra domeniului, ci pentru că se dau în vînt după avantajele de sclipici ale funcţiei de ministru. Aşa se explică printre altele şi faptul că puţini miniştri postdecembrişti au fost altceva decît nişte bătători de nituri ai indicaţiilor premierului. Ca să nu mai spun că orice tentativă de a-i întreba asupra viziunii lor de ansamblu, asupra proiectelor lor îi descumpănea pînă la clătinare. Ce viziune să aibă asupra domeniului Educaţiei Monica Anisie? Ar fi acceptat să fie şi bucătăreasă, numai să facă parte din Guvern. Ce-ar putea răspunde în materie de proiecte ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu? Visul lui a fost să ajungă ministru. I s-a dat, la intervenţia baronului PNL Gheorghe Flutur, ministerul Culturii. Ar fi acceptat şi ministerul Şuruburilor cu cap pătrat, numai minister să fie. Cum să aibă proiecte în materie de cultură un ins care el însuşi are nevoie de o minimă alfabetizare, fie şi pentru a şti că la bibliotecă merg cititorii şi nu vizitatorii, cum a scris el în Ordin.

Tudorel Toader m-a convins din primele zile ale activităţii de ministru că a venit în fruntea ministerului nu pentru a fi ministru, ci pentru a concretiza o viziune proprie asupra Justiţiei din România. Sînt sigur, de exemplu, că Tudorel Toader a ştiut, cu mult înainte de a fi ministru, ca jurist strălucit, că în ultimii ani articolul 132 din Constituţie, care reglementează statul procurorilor şi anume că , devenise prin crearea Republicii procurorilor, subordonate direct Centrelor de reflecţie din pădurile din jurul Capitalei, o splendidă formă fără fond. Şi că accepta să fie ministru şi pentru a corecta această anomalie. Aşa cum am scris de numeroase ori, Tudorel Toader reuşit să reabiliteze autoritatea ministrului asupra procurorilor printru-un proces urmărit pas cu pas, cu o consecvenţă uluitoare. Astfel că Tudorel Toader a lăsat miniştrilor de Justiţie drept moştenire această reabilitare a autorităţii ministrului Justiţiei asupra procurorilor. Dacă ar fi numai asta şi Tudorel Toader ar rămîne în istoria Justiţiei din România. Evident, războiul dus de Tudorel Toader l-a făcut oaia neagră a Diviziei Presă a SRI şi a ONG-urilor înfiinţate şi finanţate de SRI. L-au urmărit cu ura lor securistică şi după ce nu a mai fost ministru.

Ştiind aceste lucruri, am ţinut mult să am un interviu cu Tudorel Toader cînd era ministru, despre asta, scriam într-un comentariu de pe cristoiublog.ro din 22 aprilie 2019:

 

Luni, 1 iunie 2020, am avut un interviu cu Tudorel Toader. Un interviu cu fostul ministru şi nu cu ministrul Tudorel Toader. După bucuria pe care mi-a produs-o interviul, , despre care spunea că o încerca Ilie Moromete, îmi dau seama că e mai bine că am reuşit doar acum să-i iau un interviu. Ca ministru în exerciţiu, Tudorel Toader n-ar fi fost atît de el însuşi”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.