Premium
Editorialistul Ion Cristoiu se întreabă dacă regele Charles al III-lea va putea să fie o Icoană, ca regina Elisabeta a II-a. Abordarea întîmplărilor din Anglia din perspectiva strictă a marketingului turistic face să se vorbească de un singur eveniment: Moartea Reginei Elisabeta a II-a.
În realitate, pe acelaşi plan de importanţă îşi cere locul un alt eveniment, legat, fireşte, de primul: Proclamarea drept Rege, sub numele de Charles al III-lea, a Prinţului Charles. Regele a murit! Trăiască Regele! Repetată în aceste zile de toate coţofenele din presa noastră, expresia are un conţinut care-l depăşeşte cu mult pe cel monden.
Regele a murit! Trăiască Regele! vrea să spună un mare adevăr, chiar dacă niţel stingheritor cîtă vreme Răposatul n-a fost îngropat: Important pentru cei vii e acum Succesorul. E drept, pînă cînd Fostul nu e îngropat, atenţia opiniei publice se îndreaptă aproape exclusiv spre Înaintaş. Succesorul rămîne în plan secund. Chiar el depune eforturi să fie aşa. Cîtă vreme Înaintaşul n-a fost îngropat, se cuvine ca Succesorul să pară preocupat exclusiv de bocirea Înaintaşului. În realitate, el e deja Rege. Şi în timp ce boceşte, zice vorbe frumoase despre Înaintaş, coordonează ceremonia, se pregăteşte deja să-şi intre în pîine.
Aşa s-a întîmplat, ca să dau un exemplu, cu Nicolae Ceauşescu, Succesorul lui Gheorghiu Dej. Imediat după moartea Regelui, el e proclamat noul Rege. Şi în timp ce opinia publică şedea cu privirile aţintite spre sicriu, nomenclatura dejistă se preocupa de trecerea fără probleme în nomenclatura ceauşistă. Se întîmplă la fel şi în cazul Marii Britanii?
Întrebarea – sînt sigur – va stîrni nedumeriri. Unii români deveniţi peste noapte din supuşi ai lui Klaus Iohannis supuşi ai Reginei Angliei vor considera comparaţia cu Dej o blasfemie. Alţii vor observa că Nicolae Ceauşescu nu era fiul lui Dej. Prin urmare, în cazul lui Charles al III-lea nu putem vorbi de un fiu care, bocindu-şi mama, se gîndeşte la ce va face el ca Rege. Amîndouă obiecţiile nu rezistă la examenul vieţii.
Chiar şi cînd e vorba de un regim monarhic, diferit de cel comunist, expresia Regele a murit! Trăiască Regele! înseamnă că tot ce a făcut dispărutul a devenit trecut istoric. Supuşii au acum în faţă pe noul Rege. Prin urmare, pentru ei e deja important ce va face noul Rege. Şi bocindu-l cum se cuvine pe Cel Mort, să se întrebe ce va face pentru ei Cel Viu.
Faptul că Regele Charles al III-lea e fiul Fostei Regine Elisabeta a II-a, din punctul de vedere al Puterii e lipsit de importanţă. Comparaţia nu e absurdă însă şi dintr-un alt motiv. Între succesiunile la tronul regal şi cele la tronul comunist există o mare asemănare: Supuşii n-au nici un cuvînt de spus în desemnarea Noului Conducător. În cazul monarhilor, noul Rege e desemnat de Statutul Casei Regale. În cazul noului Secretar General, de deciziile luate de un cerc restrîns. Supuşii, atît într-un caz, cît şi în celălalt, n-au nici un cuvînt de spus. Ei au doar dreptul de a hăuli la ivirea Succesorului.
Ori de cîte ori un Conducător a ajuns la Putere prin moartea Înaintaşului supuşii s-au întrebat ce va face Noul Conducător.
Ce va face după ce a trecut perioada de doliu.
Şi deşi la moartea lui Dej, Nicolae Ceauşescu a jurat că-i va duce mai departe politica, n-a trecut nici o lună de la înmormîntare şi noul Conducător şi-a arătat intenţia de a fi altfel decît Dej.
Zilele acestea, Fiul Charles al III-lea jură în dreapta şi-n stînga că va urma exemplul Mamei, Elisabeta a II-a.
Max Foster, de la CNN, un ziarist apropiat de Charles, scrie, în articolul Ce poate aştepta Lumea de la regele Charles III?
„Charles a fost franc într-o serie de chestiuni sensibile, de la culturile modificate genetic pînă la medicamentele homeopatice şi arhitectură. Asta a făcut din el o figură controversată, spre deosebire de mama sa, care abia a spart o expresie în timpul domniei sale, şi cu atît mai puţin să exprime o opinie.
Capacitatea legendară a Elisabetei de a nu ofensa şi a nu înstrăina era mult mai strategică decît îşi dau seama mulţi.”
Înainte de a deveni Rege, Charles al III-lea, ca Prinţ de Walles, a fost o personalitate prezentă în plan social-politic, a fost un activist energic, şi-a expus cu sinceritate în spaţiul public opiniile, fără teama c-ar putea stîrni mirări sau chiar revolte.
A făcut-o, pentru că nu era încă Rege şi, prin asta, faptele şi cuvintele lui nu aveau importanţa celor aparţinînd Reginei. Devenit Rege, pentru a fi ca mama sa, Charles al III-lea ar trebui să se schimbe peste noapte. Să nu-şi mai expună opiniile în public, să nu aibă iniţiative, să nu activeze. Să stea pur şi simplu închis în Palat şi să iasă de acolo doar pentru a trimite pupici supuşilor leşinaţi de fericirea de-al vedea la faţă.
Indiscutabil, mulţi politicieni din Marea Britanie şi de pe Glob se aşteaptă ca, ducînd mai departe moştenirea mamei, Charles al III-lea să se schimbe peste noapte. Sînt încurajaţi în asta şi de jurămîntul lui Charles la căpătîiul Mamei. Cine cunoaşte cît de cît Istoria se întreabă, fireşte, dacă Noul Rege va putea fi o copie a Fostei Regine, un fel de Elisabeta a II-a cu nădragi. Ei ar trebui să se întrebe mai ales dacă lui Charles i se va permite asta de către Supuşi.
Pentru că, indiscutabil, ori de cîte ori în Anglia s-a pus problema întreţinerii unei Instituţii precum Monarhia, s-a răspuns prin invocarea Imaginii de decenii a Reginei Elisabeta a II-a.
Imaginea unei Icoane.
Charles al III-lea n-are cum fi o Icoană.
Şi dacă nu va fi Icoană, cum se va putea justifica păstrarea Monarhiei?
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
