Ion Cristoiu a vorbit în cel mai nou editorial despre capturarea lui Nicolas Maduro. Jurnalistul spune că în opinia sa lucrurile au ieșit mult prea bine și că Donald Trump primise asigurări de la diferite persoane din Venezuela că operațiunea va fi un succes. Nu exclude că ar fi putut să fie vorba chiar de o înțelegere cu Maduro. Altfel, cel mai probabil Trump nu și-ar fi asumat un asemenea risc.
Nicolas Maduro, împreună cu soția sa, au fost capturați și scoși din țară, sâmbătă. Președintele Donald Trump a fost cel care a anunțat că SUA au efectuat un „atac la scară largă împotriva Venezuelei”.
Ion Cristoiu spune că Donald Trump vrut să le transmită americanilor un mesaj electoral în conferința de presă în care a vorbit despre capturarea președintelui din Venezuela.
„Esența acestui mesaj poate fi rezumat așa, într-un fel, într-o declarație a lui Donald Trump: sub conducerea mea, America pedepsește pe oricine atentează la siguranța Americii. America e în stare să facă aceste operațiuni perfecte, spre deosebire de democrați, de Biden, care a administrat prost un dezastru numit retragere din Afganistan. Cine cunoaște cât de cât pe cetățeanul simplu american și-a dat seama că această operațiune și descriere a felului în care s-a desfășurat a atins coarda sensibilă pentru americani. (…) Tot ca un mesaj electoral s-a scris și justificarea, tot pe plan intern a operațiunii Maduro, și anume că Nicolas Maduro era un pericol pentru America. El trimitea imigranții, teroriștii, droguri și, în felul acesta, răpindu-l și aducându-l să fie judecat, Donald Trump a dovedit că, în ceea ce privește curățirea Americii de droguri, teroriști, nesiguranță, își îndeplinește obiectivul și promisiunea”, a spus acesta, în „Pastila lui Cristoiu”.
"Era de ajuns un singur mort american și se ducea totul dracului"
Ion Cristoiu prezintă și o teorie potrivit căreia, Donald Trump ar fi știut foarte bine că operațiunea va fi un succes, altfel nu ar fi riscat. Publicistul aminteșește de fostul președinte Carter care a pierdut alegerile din 1980 din cauza unui eșec în recuperarea unor ostatici. Incidentul a avut loc la Teheran, în 1979, iar opt militari americani au murit.
„Indiscutabil tot acest spectacol, că a fost un spectacol mediatic, cuprinzând și aducerea lui Maduro. Acest spectacol a crescut capitalul politic (…) și de ce a crescut acest capital politic? Pentru că operațiunea a fost asumată exclusiv de el, de Donald Trump. (...) Imaginați-vă că nu ar fi fost un eșec, ci că ar fi murit 2, 3 militari americani. America l-ar fi luat de gât pe Donald Trump. Cum adică pentru o operațiune de-a ta de răpire a președintelui, o fantezie, au murit băieții noștri? Să ne amintim că Carter a pierdut realegerea în 1980 din cauza unui eșec. Eșecul recuperării ostaticilor. Reamintesc, pe 4 noiembrie 1979, studenții iranieni islamici au ocupat Ambasada SUA din Teheran și au luat 52 de diplomați și cetățeni americani ostatici. Carter a trimis un comandou ca să-i recupereze și în aprilie 1980, operațiunea a fost tragică. Au murit 8 militari americani, în deșertul iranian.
Deci, ce vrea să spună asta? Că înainte de a declanșa operațiunea, Donald Trump a fost asigurat că totul va fi perfect. Și cred că a fost asigurat, sigur, de cei din Venezuela, de militarii care l-au livrat.
Dar, undeva, riscând să fiu acuzat de teoria conspirației, a fost și un accept al lui Maduro. Oricum, gândiți-vă că niciun om de pe planetă, nici măcar președintele Donald Trump, nu risca pentru o asemenea operațiune.
Era de ajuns un singur mort american și se ducea totul dracului. Eu cred că a ieșit prea bine ca să fie adevărată”, a conchis publicistul.






























Comentează