Jurnalistul Ion Cristoiu se dezlănţuie în cel mai recent articol postat pe blogul său, intitulat sugestiv: "Cum să renunțe Americanu’ la Codruța Kovesi, bulanul cu care-i ține la respect pe babuini?!". Cristoiu lansează însă critici dure la adresa ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, dar şi la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Citeşte şi: Confruntare INCENDIARĂ între liderii PSD, PNL, ALDE și USR. Dezbatere ÎN PREMIERĂ
"Noua intervenție, mai nesimțită decît toate cele de pînă acum, ale ambasadorului american la București în favoarea nepoțicăi Codruța Kovesi, un fel de gest drăgăstos al lui Andrei Vîșinski față de Ana Pauker, a ridicat întrebarea care domină un ultimul timp spațiul public:
De ce se amestecă ambasadorul american Hans Klemm – unul dintre agenții necondiționați ai lui Hilary Clinton în Rom'nia, cel care a avut un cuvînt greu în atmosfera anti Trump din Rom'nia creată de presa Binomului – în treburile noastre interne prin sprijinirea fățișă, fără limite date măcar de bun simț, dacă de normele diplomatice nu poate fi vorba, a unei persoane fizice. Sînt rare situațiile în lume cînd ambasadorul unei țări străine angajează țara sa în susținerea unei ființe vii, fie și din prudența că la un moment dat ființa vie respectivă ar putea s-o ia razna. Cum se explică asta? se întreabă mulți politicieni și jurnaliști, mai ales dintre cei care au văzut în venirea lui Donald Trump la Casa Albă trimiterea lui Hans Klemm la pensie. „
(...)
Să fie atît de naivi americanii în politica externă încît să identifice în chip TeFeList o persoană fizică trecătoare, o ființă din carne, păr și sînge, cu o instituție și o instituție, cu lupta pentru o cauză nobilă?
Eu unul, care am studiat toate dezvăluirile despre intervenția brutală a Americii în diferite părți ale lumii, dezvăluiri recunoscute chiar de CIA și lansate de Comisia Senatorială de anchetă Church în 1975, dar și de presa americană, nu cred că americanii sînt naivi.
Cred mai degrabă într-o teză a colonelului Ion Gheorghe, fostul nostru ambasador la Berlin în anii Celui de-al doilea Război mondial, lansată în cartea sa Les petits fils de l’oncle Sam, apărută la Paris în 1954.
(...)
„Americanii văd în democrație doar binele lor, devotat doar înșile, la fel ca privilegiile și apanajele de altădată. Ei sînt la fel de absolutiști și exclusiviști ca și nobilimea feudală, cu singura diferență că privilegiul democrației aparține la milioane de oameni, la un popor întreg și chiar la mai multe. Americanii sînt democrați sinceri și convinși, și ei înțeleg să pună în practică preceptele democrației, dar numai între ei și pentru ei, și deloc la alții. Felul lor de a se comporta cu Europenii seamănă adesea cu felul folosit de ei cu Pieile Roșii sau cu Negrii.”
Aceste considerații, ivite din experiența plină de abuzuri și absurdități care a fost închiderea în lagărele americane pentru reeducare după Război, sînt valabile și azi. Americanii nu sînt democrați par excellence, nu se nasc cu democrația în sînge, astfel că ajunși și pe Lună, ei să respecte dreptele omului de pe Lună. Ei sînt democrați din constrîngere, datorită Sistemului lor, încă solid în materie de Justiție, de drepturile omului, de respectare a libertății presei. Ascensiunea și supraviețuirea lui Donald Trump la Casa Albă, adeptul multor sfidări la adresa democrației, mărturisesc adevărul că oricînd e posibilă chiar și în America punerea la îndoială a democrației. Și n-ar fi de mirare să se întîmple așa. Democrația e un regim politic. Asemenea tuturor formelor de regim politic, democrația e rezultatul unui contract social, al unei înțelegeri între oamenii de la un moment dat. E considerată cea mai bună formă de guvernare pentru cetățenii din țări bogate, în care aproape toții locuitorii trăiesc bine, trăiesc comod. Democrația sau mai precis convingerile democratice se verifică însă în situații limită, cînd intervine fatala luptă pentru supraviețuire. Crede cineva că ajunși mai mulți într-un lagăr din Gulag americanii s-ar da de ceasul morții să respecte între ei drepturile individuale? Din acest punct de vedere, democrația e ca politețea. E ușor să lași o doamnă să treacă înaintea ta pe ușa unui hotel de lux, pentru că oricum imediat vei intra și tu. E mai greu s-o lași să treacă înaintea ta la luatul cu asalt al unui tren supraaglomerat, ultimul plecat din gară înaintea venirii barbarilor, cînd de suitul într-un vagon depinde chiar viața ta.", se arată în articolul lui Ion Cristoiu.
Citeşte şi: Ponta şi Constantin DEZVĂLUIE ce PLANURI politice au: 'Vrem să facem racolări...' .
Comentează