Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, analiză EXPLOZIVĂ: Klaus Iohannis s-a DOVEDIT mai SLUGARNIC față de Guvernul Orban

ion cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu acuză că președintele Klaus Iohannis s-a dovedit a fi slugarnic față de Guvernul Orban în discuții cu jurnaliștii.

Publicistul Ion Cristoiu analizează conferinţa de presă de miercuri a preşedintelui Iohannis şi face un top al linguşirilor aduse Guvernului Orban, prin care şeful statului s-a dovedit mai „slugarnic” decât la ultima discuţie cu jurnaliştii.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog:

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Grecia EXTINDE restricțiile de călătorie: România e PE LISTĂ

„Sub pretextul că informează opinia publică despre întâlnirea cu membrii Guvernului responsabili cu Sănătatea, Klaus Iohannis a ţinut miercuri, 12 august 2020, de la 18.00, o conferinţă de presă la Cotroceni. A treia şi jumătate conferinţă de presă convocată de preşedinte din martie 2020 când s-a declanşat Criza Coronavirus.

Pentru că aveam pe cristoiuTv tot de la 18.00 la 19.00 un interviu cu Cristi Puiu, nu doar despre linşarea sa mediatică după discursul de la TIFF, în care a criticat autorităţile că nu dialoghează cu Poporul în chestiunea măsurilor de protecţie sanitară, noi toţi, fiind trataţi de sinistrul (aprecierea e a mea, nu a lui Cristi Puiu) Raed Arafat ca nişte vite, dar şi despre noul său film, lansat la Cluj, Malmkrog, considerat de presa internaţională ca o capodoperă, n-am putut urmări în direct conferinţa de presă.

Şi n-am pierdut nimic prin asta.

Klaus Iohannis, încă patru ani de acum încolo preşedintele României, n-a sărit nici măcar cu o literă postura de purtător de cuvânt al Guvernului condus de Ludovic Orban. La fel a prestat şi la conferinţa de presă trecută. Numai că acum mi s-a părut şi mai slugarnic cu Guvernul decât la conferinţa de presă anterioară. Dacă o ţine tot aşa, în scurt timp îl vom vedea trăgându-i cizmele lui Ludovic Orban pe post de ordonanţă nătângă a premierului.

Trec în revistă, sub forma unui top, principalele momente de limbism prezidenţial aplicat Guvernului, convins că în această perioadă asistăm cu toţii la o premieră în istoria postdecembristă. E vorba de un preşedinte de ţară care apare în faţa opiniei publice pentru a presta ca linguşitor al Guvernului.

1. Din câte se ştie, la conferinţa de presă de data trecută ditamai preşedintele, presupus pregătit pentru întâlnirea cu jurnaliştii a oferit opiniei publice nişte calcule de Gâgă în legătură cu deschiderea şcolilor. Prins de presă cu chiloţii în vine, ca să mă exprim în limbajul de pe maidan, Klaus Iohannis a corectat public greşeala, cerându-şi scuze românilor pentru calculele aiuristice şi arătând cu degetul la Ministerul Sănătăţii. A fost un moment de o rară penibilitate pentru preşedintele României în istoria postdecembristă. La conferinţa de presă de miercuri, un jurnalist s-a interesat, în chip logic, dacă după acest moment compromiţător pentru ditamai preşedintele, nu s-ar impune o demisie sau o demitere. Klaus Iohannis a răspuns astfel:

<În situaţii de criză şi de încărcare nemaivăzută a spaţiului public şi decizional, erori se întâmplă. Cred că este relativ uşor de înţeles că sub această presiune enormă se întâmplă să comunice anumite date, care, pe urmă se constată a fi poate puţin eronate. Eu i-am iertat pentru greşeala prin care m-au expus în faţa publicului şi cred că între timp opinia publică a înţeles că a fost o simplă greşeală de comunicare între două instituţii şi s-a clarificat chestiunea>.

Culmea e că nici măcar celor de la Ministerul Sănătăţii nu le-a trecut prin cap să justifice greşeala compromiţătoare pentru preşedinte prin presiunea enormă sub care lucrează cei de la Ministerul Sănătăţii. Într-o emisiune de publicitate stridentă de la Digi24, ministrul Sănătăţi se jeluia că nu-şi vede nevestica decât la o săptămînă, realitate care face din postul de ministru un exerciţiu tragic pentru domnia sa. Se vede treaba că preşedintele n-a urmărit emisiunea respectivă. Dacă ar fi urmărit-o, s-ar fi grăbit să invoce în apărarea lui Nelu Tătaru şi suferinţele provocate de depărtarea de nevastă. Mai ales că însuşi Klaus Iohanns rupe uşile vineri la prânz pentru a fi dus în zbor de Lucian Panhonţu către Răvăşitoarea de la Sibiu.

2. Alexandra Popescu, de la Antena1 – Observator, a ridicat din nou chestiunea clanurilor interlope semnalând ceea ce opinia publică tratează ca o axiomă: giugiuleala dintre capii Poliţiei şi capii lumii interlope. Preşedintele României a răspuns astfel:

.

Cum Carmen Gavrilă de la RRA a reluat chestiunea clanurilor, preşedintele s-a adâncit şi mai tare în slujirea publicitară a lui Marcel Vela:

.

Vinerea trecută, fantasmagoricul Marcel Vela a ţinut o conferinţă de presă menită a arăta că Ministerul de Interne face şi drege pentru a anihila clanurile de interlopi. Momentul său de autopublicitate a fost surclasat de momentul de publicitate făcut activităţii ministrului de Klaus Iohannis.

3. Profitând de postura de partid de Guvernământ, PNL racolează pe scară largă primari PSD. Întrebat despre această practică a PNL, aflată în conflict violent cu programul Un altfel de politică reclamat chiar de Klaus Iohannis, acesta din urmă s-a mulţumit să declare că „nu vede cu ochi buni aceste racolări”. Ca într-o posibilă anecdotă cu Ion şi amicul Costică:

Costică: Ioane, nevastă-ta te înşeală cu vecinul de peste drum.

Ion: Ştiu, dar eu nu văd cu ochi buni chestia asta”.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.