Ion Marin - Vrem să arătăm la Campionatul European U19 că România are viitor

Autor: Anca Flondor

Publicat: 12-06-2025 15:28

Actualizat: 12-06-2025 18:28

Article thumbnail

Sursă foto: FRF

Selecţionerul echipei naţionale Under-19, Ion Marin, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că reprezentativa sa îşi doreşte să arate la Campionatul European de fotbal U19, găzduit de ţara noastră în perioada 13-26 iunie, că România are viitor.
"Consider că băieţii sunt pregătiţi. Ei îşi doresc foarte mult să iasă din grupe şi să joace o semifinală. Lucrul acesta este până la urmă ceva care se poate atinge, pentru că ei mi-au dat speranţe foarte mari în ultimul an prin evoluţiile lor. Suntem pregătiţi şi vrem să arătăm la Campionatul European că România are viitor. Avem jucători buni şi spun eu că vor face paşi înainte către echipele U21 şi prima reprezentativă", a afirmat selecţionerul.

"Sperăm că vom fi inspiraţi şi că vom alege tactica cea mai bună în funcţie de adversarul pe care îl vom întâlni. Prea multe goluri nu cred că o să vedem la acest turneu final, dar meciurile cu siguranţă vor fi disputate. Eu sper să producem un fotbal bun, să ne ridicăm la un nivel bun şi rezultatul să fie o consecinţă a jocului. Jucăm bine, poate câştigăm, nu jucăm bine, atunci sunt alte probleme", a adăugat el.

Ion Marin speră ca suporterii echipelor de club din Capitală să vină să încurajeze selecţionata Under-19 a României la acest turneu final.

"Profit de ocazie să fac din nou un apel către liderii galeriilor din Capitală, care sunt foarte bine organizaţi, să vină la meciurile acestei naţionale să îi susţină pe aceşti băieţi care reprezintă viitorul României. În mod sigur aceşti copii au nevoie de încurajarea suporterilor. Pentru ei ar însemna foarte, foarte mult. Îi asigur pe suporteri că jucătorii vor da totul pe teren pentru a arăta respectul lor faţă de public", a precizat Ion Marin.

La Campionatul European de fotbal U19, găzduit de România în perioada 13-26 iunie, selecţionata tricoloră va evolua în Grupa A, alături de Muntenegru (13 iunie), Spania (16 iunie) şi Danemarca (19 iunie).

În Grupa B a competiţiei care va fi găzduită de stadioane din Bucureşti (Giuleşti şi Arcul de Triumf), Voluntari (Anghel Iordănescu) şi Ploieşti (Ilie Oană) vor juca echipele Germaniei, Norvegiei, Angliei şi Olandei.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.

Echipa României s-a calificat direct la turneul final. România nu mai participase la un turneu final Under-19 din 2022, când a pierdut toate cele trei meciuri.

România a mai găzduit o dată turneul final al competiţiei, în 2011, când a încheiat Grupa A pe ultimul loc, cu un egal (0-0 cu Irlanda) şi două înfrângeri (1-3 cu Cehia, viitoarea finalistă, şi 0-1 cu Grecia). Titlul a fost cucerit atunci de Spania.

România trebuia iniţial să găzduiască turneul final în 2021, dar competiţia a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit AGERPRES.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri