Deputatul Ion Mocioalcă a declarat joi, pentru AGERPRES, că a decis să demisioneze din PSD şi în semn de solidaritate cu Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu.
În opinia deputatului de Caraş-Severin, CEx al PSD este, în prezent, doar "un cor al bisericii, care cântă cum i se dictează".
"Pentru aceste motive am plecat din PSD şi m-am dus într-un partid care respectă Europa. Am muncit în decursul carierei mele, în cinci mandate de parlamentar, pentru intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, iar acum mă trezesc cu unii lideri ai PSD care ne spun că noi facem parte din est", declară Mocioalcă.
Ion Mocioalcă şi-a depus în această săptămână demisia din PSD, după 24 de ani în care a făcut parte din acest partid. Totodată, el şi-a depus adeziunea la grupul parlamentar al Pro România.