Ion Țiriac a sărit în ajutorul sinistraților din comuna Broșteni. În urmă cu trei luni, Bucovina a fost afectată de inundații, iar mii de oameni au avut de suferit. Milionarul nu a rămas nepăsător și a donat o importantă sumă de bani.
Fundația Țiriac va dona 500.000 de dolari pentru ca oamenii din cele 800 de locuințe afectate să depășească perioadă dură. Prioritatea este ajutorul imediat al oamenilor din locuințele distruse în totalitate.
Din totalul de 800 de locuințe afectate, aproximativ 40 au fost distruse complet.
„În total, 22 de locuinţe vor beneficia de aportul Fundaţiei Ţiriac, în valoare de peste 495.000 USD”, se arată într-un comunicat.
Fundația Ion Țiriac va realiza următoarele lucrări în zona afectată: reparații și reabilitări pentru 18 locuințe sever afectate, reconstrucția de locuințe noi, sigure și eficiente energetic.
Se vor realiza și 3 intervenții „Build Back Better”, prin care locuințele vor fi consolidate, adaptate riscurilor locale și vor deveni modele de reziliență și sustenabilitate pentru comunitate.
Ion Țiriac este cunoscut pentru gesturile sale. În urmă cu 3 ani, fostul jucător de tenis s-a oferit să dubleze orice sumă donată de oamenii care au dorit să ajute la finanțarea lucrărilor unui spital. În anul 2023, acesta a donat 15 milioane de euro Turciei, după cutremurul devastator din luna februarie.































Comentează