Ionel Dancă, despre modificarea OUG 114 printr-o altă ordonanță - O mega prostie

Autor: George Traicu

Publicat: 27-03-2019

Actualizat: 27-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, miercuri, că modificarea OUG fiscală 114/2018 printr-o altă ordonanță reprezintă „o mega prostie” și că modificările aduse nu rezolvă problemele, ci reprezintă o nouă vânzare de iluzii pentru populație potrivit mediafax.

„Cea mai bună dovadă că Ordonanța 114 este o mega prostie economică a guvernării PSD - ALDE este chiar modificarea ei printr-o altă ordonanță. Însă, propunerea de modificare a OUG 114 este departe a rezolva problemele deja create în economie și reprezintă cel mult o nouă vânzare de iluzii pentru populație. Ceea ce face acum PSD - ALDE este să înlocuiască o mega-prostie cu mai multe prostii mai mici. Asta se întâmplă când niște analfabeți economici ca Dragnea, Vâlcov și Teodorovici guvernează cu ochelari de cal și nu vor să admită că cea mai bună soluție este abrogarea OUG114. În sectorul bancar, în sfârșit este eliminată aberația economică cu taxarea activelor bancare în funcție de nivelul ROBOR dar este înlocuită cu un mecanism la fel de aberant de stabilire a unor ținte de creditare prin Hotărâre de Guvern. Cu o gândire care l-ar face mândru și pe liderul suprem al Coreei de Nord, tripleta de coșmar Dragnea - Vâlcov - Teodorovici va stabili planurile de afaceri pentru companiile private din sectorul bancar prin HG, un mecanism greu de imaginat și de aplicat chiar și în cea mai socialistă economie planificată de stat”, a scris Ionel Dancă, pe Facebook.

Acesta afirmă despre ROBOR, că PSD-ALDE vrea modificarea indicelui bancar cu iluzia unui nou indice mai avantajos.

„Spaima numită ROBOR, care a crescut de patru ori în ultimii doi ani din cauza inflației provocată de guvernarea iresponsabilă PSD - ALDE, va fi înlocuită cu iluzia unui nou indice bancar mai avantajos, calculat ca o medie a tranzacțiilor din piața interbancară. Noul indice bancar va fi mult mai volatil, ceea ce-l va face mai puțin predictibil pentru contractele de credit pe termen lung, și nu există nicio garanție că va fi mai mic decât nivelul ROBOR pe toată perioada creditului. În sectorul energetic, eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri doar pentru producția energetică pe cărbune este un ajutor de stat evident care se vede de la Bruxelles iar o nouă procedură de infringement în energie este inevitabilă”, a mai spus Dancă.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor amintește de decizia Comisiei Europene, care a cerut procedura de infrigement în privinșa plafonprii prețurilor la gazele naturale.

„De altfel, Comisia Europeană a anunțat deja o procedură de infringement în ceea ce privește plafonarea prețurilor la gazele naturale pentru că încalcă prinicipiile pieței libere și aduce beneficii directe doar pentru anumiți băieți deștepți cu combinate chimice și Gazprom. În fine, crima cu premeditare a Pilonului 2 continuă chiar și după modificarea OUG 114 pentru că obligația majorării capitalului social pentru administratorii de pensii private până la 10% din valoarea activelor a fost doar amânată până la 31 mai. Dacă se păstrează actualele condiții de majorare a capitalului, administratorii pensiilor private vor pleca din țară pentru că nu vor putea recupera investițiile decât în cel puțin 30 de ani. Partidul Național Liberal a cerut abrogarea OUG 114, încă din primele zile de după adoptare, și continuăm să credem că cea mi bună soluție este abrogarea. Prostia PSD - ALDE în economie ne costă pe toți prin creșterea prețurilor și a ratelor bancare și trebuie să înceteze”, a conchis Dancă, pe Facebook.

Și deputatul ALDE Toma Petcu a declarat, miercuri, că prin plafonarea prețului gazelor la 68 lei/MWh Guvernul dorește protejarea consumatorilor casnici și, de asemenea, cei din coaliția de guvernarea iau în calcul crearea unui fond de subvenții la plata energiei pentru familii "vulnerabile".

Pentru perioada 1 martie 2019 - 28 februarie 2022, pentru clienţii casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiţii reglementate de către ANRE, arată un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului (OUG), publicat marți seara de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Noul proiect de act normativ modifică OUG nr. 114/2018, intens contestată de mediul de afaceri și în condițiile în care Comisia Europeană a demarat, la începutul lunii martie, o procedură de infringment împotriva României din cauza plafonării prețului la gazele naturale.

Pentru clienţii casnici, furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru va fi făcută până la data de 30 iunie 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri