DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ionuț Radu, portarul naționalei de tineret U21, o nouă declarație după Campionatul European: 'Totul a pornit de la un vis'

Gsp
Ionuţ Radu

"A pornit totul de la un vis", a descris căpitanul echipei naționale de tineret, Ionuț Radu (22 de ani), începutul aventurii României U21 spre Campionatul European, informeaz[ MEDIAFAX.

Meciul care le-a dat speranțe tricolorilor "mici" a fost primul din preliminariile pentru EURO, cu Liechtenstein, atunci când Radu & Co. s-au impus cu 2-0.

"După părerea mea, a pornit totul de la un vis. Am avut un vis încă de la meciul cu Liechtenstein. Toți băieții sunt deschiși. Având rezultate și jucând bine de la meci la meci am ajuns cu elan la Campionatul European", a spus portarul clubului Genoe pentru Digi Sport.

România s-a impus de şapte ori şi a înregistrat trei remize în campania de calificare la EURO. La turneul final s-a oprit în semifinale, acolo unde a pierdut în fața selecționatei Germaniei cu scorul de 2-4. Sfârșitul meciului a fost greu pentru băieții lui Mirel Rădoi, care nu și-au mai putut stăpâni lacrimile și au început să plângă pe teren.

"Imediat după meci, ziua următoare a fost grea pentru noi. Știam că am fi putut mai mult", a mai precizat Ionuț Radu, care a dezvăluit că fanii au fost cei care i-au ajutat să își revină. Sute de români i-au așteptat la aeroportul Henri Coandă din București, în noaptea în care s-au întors din Italia

Citește și: Președintele Tribunalului Timiș, scrisoare care provoacă CUTREMUR în magistratură

"Când am văzut primirea suporterilor români, ne-am trezit și ne-am dat seama că am făcut ceva mare și ne-am bucurat alături de ei.

Nu avem ce să ne reproșăm unul altuia. După Europeanul ăsta, știam că am dat tot și suntem mândri de ce am realizat", a mai declarat goalkeeper-ul de 22 de ani pentru aceeași sursă.

Radu crede că temperatura de 40 de grade Celsius la care s-a disputat ultimul meci al României cu Germania le-a fost dușman tricolorilor.

"Absolut, se puteau schimba foarte multe lucruri. Dar așa a fost să fie, nu ne găsim scuze. Am căzut puțin fizic. Au fost foarte multe meciuri în foarte puține zile. Ne-am consumat și psihic. Toți eram focusați doar pe victorie. Asta a influențat rezultatul din repriza a doua.

În a doua repriză, s-a văzut că nu am mai putut fizic. Mesajul la pauză a fost să continuăm ce am făcut în prima repriză. Eram la 45 de minute de ceva important. Noi nu am fost obișnuiți cum erau ei, la acest nivel", a încheiat Radu.

Ionuţ Radu este cotat la 15 milioane de euro de Transfermarkt, după evoluţiile foarte bune din Serie A. În sezonul trecut a prins 33 de partide şi a închis poarta de 6 ori. ”Grifonii” îl deţin în totalitate de la 1 iulie, după ce au activat clauza de cumpărare de la Inter, în valoare de 8 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.