Ionuţ Lupescu le ridică moralul celor de la U 19 după ce au ratat califcarea la Euro: Capul sus, băieţi! Aţi luptat frumos, până la capăt

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 27-03-2018

Actualizat: 27-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.romaniatv.net

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu i-a încurajat, marţi, printr-un mesaj postat pe Facebook, pe componenţii naţionalei under 19, după ratarea calificării la Campionatul European. “Capul sus, băieţi! Ştiu cât e de greu, ştiu cât de tare doare, trebuie să găsiţi puterea să mergeţi înainte, orice ar fi. Aţi luptat frumos, până la capăt. Suntem mândri de voi!”, a scris Lupescu.

Naţionala under 19 a României a ratat calificarea la Campionatul European, după ce a fost învinsă, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-1, de echipa similară a Ucrainei, în ultimul meci din grupa 4 a Turului de Elită. România a încheiat jocul cu doi fotbalişti mai puţin. Tricolorii au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, în minutul 76. Jucătorul român a fost eliminat imediat după marcarea golului, el primind al doilea cartonaş galben. Pentru Ucraina au înscris Safronov ’84 şi Bondar ‘90+2.

În minutul 90+5, din echipa României a fost eliminat şi Robert Neciu, tot pentru cumul de cartonaşe.

Echipa României, care în primele două meciuri a învins Serbia, scor 4-0, şi Suedia, scor 2-1, încheie grupa pe locul doi, cu şase puncte. Ucraina a terminat pe prima poziţie, cu 7 puncte, şi s-a calificat la Euro, pe trei s-a clasat Serbia, cu trei puncte, şi pe patru a încheiat Suedia, cu un punct, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri