Iordania boicotează meciul cu Israel la Mondialul U19 din Elveția, în semn de protest față de războiul din Gaza

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-06-2025 14:10

Actualizat: 30-06-2025 17:10

Article thumbnail

Sursă foto: Sporting News

Iordania a refuzat să joace duminică împotriva Israelului la FIBA Under-19 Basketball World Cup din Elveţia, în semn de protest faţă de războiul din Gaza, a anunţa presa iordaniană, citată de news.ro.

Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) a declarat că meciul va fi câştigat de Israel.

Agenţia oficială de presă iordaniană a declarat că federaţia locală de baschet „a trimis o cerere oficială Federaţiei Internaţionale (FIBA) de a nu juca meciul, în conformitate cu principiile şi poziţiile sale ferme în astfel de circumstanţe”.

Federaţia iordaniană nu a dezvăluit alte detalii, dar ziarul iordanian Ad-Dustour a declarat că decizia este urmare a războiului din Gaza.

Amos Frishman, preşedintele Federaţiei israeliene de baschet, şi-a exprimat regretul faţă de decizia Iordaniei.

„Cred cu tărie că sportul este o punte între oameni şi culturi şi nu o arenă politică”, a declarat el, citat de presa locală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri