Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IPJ Iași reacționează, după ce o polițistă a scris despre mașinile de serviciu

politia

Conducerea IPJ Iași anunță, după ce o polițistă din Pașcani, implicată anul trecut într-un accident cu o mașină de serviciu, a scris că autoturismele cu care sunt trimiși unii polițiști la evenimente sunt „mașinile morții”, că 40 de autospeciale au fost cumpărate din 2018, potrivit Mediafax.

„În referire la aspectele semnalate în spațiul public, legate de afirmațiile făcute de o polițistă din cadrul IPJ Iași pe o rețea de socializare, facem următoarele precizări: La data de 3 aprilie 2018, în județul Iași, pe DN 28A Târgu Frumos - Pașcani, în zona localității Blăgești, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Doi agenți din cadrul Poliției municipiului Pașcani, aflați în misiune pentru căutarea unei minore dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depășiri într-o zonă unde depășirea era interzisă, având semnalele vizuale si acustice în funcțiune. Astfel a fost lovit frontal un alt autoturism, iar din accident au rezultat 3 victime, care au fost transportate la spital, printre care și cei 2 agenți de poliție. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de , urmând ca în perioada următoare acesta să fie finalizat”, arată, sâmbătă, conducerea IPJ Iași.

Potrivit acesteia, autospeciala implicată în accident corespundea din punct de vedere tehnic, iar pe parcursul anului trecut și până în prezent au fost cumpărate aproximativ 40 de autospeciale inscripționate, care au fost repartizate structurilor de ordine publică și Serviciului Rutier.

O polițistă din Pașcani, implicată anul trecut într-un accident cu o mașină de serviciu, a scris că autoturismele cu care sunt trimiși unii polițiști la evenimente sunt „mașinile morții”. Potrivit mesajului postat pe pagina sa de Facebook, Andrada Voicu susținea că tatăl său a murit după ce a auzit de accidentul în care a fost implicată și că nimănui nu i-a păsat de acest lucru.

„Mașinile morții. Cu astfel de autoturisme sunt trimiși unii polițiști la evenimente. Neinscripționate, cu semnale luminoase/acustice neomologate. În timp ce pe pagina oficială a Poliției Române se postează în fiecare zi fotografii cu domnișoare care au buzele uuuun pic mai mici decât colacul de la wc, cu dinți perfect aliniați si zâmbete mișto, cu autoturisme noi si sclipitoare, noi ne pierdem dinții, picioarele, viețile, de parcă la începutul școlii de poliție am semnat contract cu moartea, nu cu instituția în sine. Cui îi pasă de faptul că stăm internați la ATI cu fracturi deschise, cu dureri sfâșietoare, cu hemoragii cerebrale, rugându-ne pentru viețile noastre și așteptând să treacă perioada critică, pentru a ști sigur că vom scăpa cu viață? Cui îi pasă că tata a murit după ce a auzit de accidentul meu? Nimănui. Toți cei care ne-au asigurat de sprijinul lor, ne-au întors spatele și ne-au lăsat amanet”, a scris tânăra.

Citește și: Polițistă din Iași, despre autoturismele de serviciu: 'mașinile morții', neinscripționate, cocină cu pretenție de mașină

Andrada Voicu, agent de poliție în vârstă de 27 de ani, mai scria că nu vrea să moară la serviciu din cauza incompetenței unora, sperând să mai aibă o viață lungă în față pe care să și-o trăiască decent și frumos, „nu cu frica de-a urca într-o cocină cu pretenție de mașină”.

Polițista adăuga că, după un astfel de accident, polițiștii nu mai sunt întrebați de nimeni dacă sunt sau vor mai fi oameni normali sau dacă au rămas cu sechele.

„Nu îi pasă nimănui că cel puțin un an din viețile noastre ne va fi furat de spitalizări, operații și recuperare. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, îl mai țineți minte pe colegul nostru de la Suceava, care a fost înjunghiat de zeci de ori? Dar pe ceilalți colegi care au murit cu zile? Căci noi ne aducem aminte și aprindem lumânări pentru ei. Ați vuit în toată țara, că veți face, că veți drege, că ne veți ajuta cu legi care să ne protejeze, că vom avea dotări și mașini care să ne ofere siguranță. (...) Situația e aceeași în fiecare zi. Domnilor/doamnelor care ne conduceți, dumneavoastră aveți impresia că cerem prea mult? Eu sunt de părere că îmi cer doar dreptul la viață. Că nu trebuie să ne facem serviciul în sicrie pe 4 roți”, a mai scris polițista.

Postarea a strâns câteva sute de aprecieri.

În 4 aprilie 2018 o autospecială de poliţie s-a izbit frontal de un autoturism în urma unei depăşiri pe linie continuă, accidentul având loc în zona Blăgeşti, județul Iași, lângă Pașcani.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, că în maşina de poliţie, care circula cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, se afla Andrada Voicu împreună cu un alt polițist și cu un câine de urmărire și mergeau la un caz pentru a căuta o fetiță dispărută de acasă.

„În urma accidentului, poliţista din Pașcani a suferit o fractură de femur stâng, fractură zigomatică dreapta, hemoragie abdominală, fiind operată”, au spus sursele citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.