Poliția Maramureș are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti și se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, a transmis IPJ Maramureș, după ce un polițist cu vechime de 25 de ani în MAI a fost reținut pentru luare de mită, potrivit Mediafax.
Direcția Generală Anticorupție a dispus reținerea pentru 24 de ore a șefului de post al Postului de Poliție Băiuț, agentul șef adjunct Florin Precup, suspectat de luare de mită. Precup, care are vechime de peste 25 de ani în structurile MAI, a fost dus în arestul Poliției Maramureș.
„Menționăm faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti și se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea și vom susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș solicită tuturor polițiștilor aplicarea prevederilor Codului de Etică și Deontologie al polițistului și tuturor actelor normative în vigoare”, transmite, marți dimineața, IPJ Maramureș.
IPJ Maramureș arată că la nivelul instituției nu sunt tolerate „comportamente sau acțiuni necorespunzătoare” și că în cazul depistării unor astfel de încălcări ale legii se dispun măsuri disciplinare, contravenționale sau penale.































Comentează