DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ipoteză: Blat Ponta-Oprea-Iohannis

oprea-ponta

Un deputat PNL emite ipoteza unei intelegeri subterane pentru SIE din care Victor Ponta ar putea avea de castigat.

"Pentru Victor Ponta, aflat în cădere liberă, numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE ar putea fi o paraşută. El speră că l-ar putea ajuta să nu se strivească de tot când ajunge cu picioarele pe pământ, şi de aceea doar mimează opoziţie la nominalizarea noului director al Serviciului de Informaţii Externe. Când spun acest lucru, mă gândesc că i-a dat un acord tacit aliatului său, Gabriel Oprea, pentru ca UNPR să asigure majoritate la vot în Parlament. Şi, să fim serioşi, nici PSD nu strigă prea tare împotriva lui MRU.

Să nu creadă cineva că, din jocul politic creat prin nominalizarea unui şef de serviciu secret, Ponta ar încerca să tragă avantaje pentru români, pentru ţară. E vorba doar despre salvarea lui însuşi, toţi ştim că ar face orice compromis să rămână premier. Propunerea vine de la preşedintele care i-a cerut demisia, iar Ponta încă mai speră că Iohannis se va aşeza la masa negocierilor cu el. Şi de aceea Ponta se împotriveşte acestei propuneri cu o jumătate de gură", spune deputatul PNL Florin Secara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.