Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IPS Teofan la înmormântarea Pr. Constantin Muha: 'Ne privește din cer, să ne facem datoria după exemplul său'

ÎPS Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat sâmbătă, la Dorohoi, slujba de înmormântare a Părintelui Constantin Muha, Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din localitate. Ierarhul a afirmat că părintele rămâne viu și prezent, iar cea mai bună odihnă pe care i-o pot oferi cei care l-au iubit este să-și facă fiecare datoria acolo unde se găsește.

„Părintele Constantin este viu, mai viu decât suntem noi, unii în faţa altora. Noi suntem pe cale, el a ajuns la liman. Noi, urmăriţi de logica omenească, nu prea înţelegem ce se întâmplă întru totul. Intuim, nădăjduim, nu ne pierdem cumpătul. Părintele Constantin ştie deja totul. El pipăie veşnicia, o gustă, o trăieşte”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, potrivit basilica.ro.

Citește și: Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa

„Deşi plecat, părintele Constantin este prezent. Este prezent şi solicită bunei soţii şi fetelor sale dragi să nu-şi piardă cumpătul, să nu deznădăjduiască. El insistă şi le roagă să fie puternice, aşa cum puternic a fost el; să fie adevărate, aşa cum autentic a fost el; să aibă credinţă în Dumnezeu, în ajutorul Maicii Domnului, în rugăciunile Sfântului Ioan Iacob, aşa cum tare în credinţă a fost el”, a adăugat mitropolitul.

„Tinzând spre aceasta, străduindu-se întru aceasta, cele patru fiinţe dragi sufletului său îi vor oferi părintelui Constantin odihnă, tihnă şi pace. Ajuns acolo sus şi privind spre cele de jos, părintele Constantin aşteaptă ca lucrurile să meargă bine la seminar, credincioşii parohiei să rămână fideli Bisericii, profesorii de religie să ţină candela aprinsă în şcoli”, a continuat ierarhul.

„Şi mai presus de toate, părintele Constantin aşteaptă ca scumpa sa soţie şi nepreţuitele sale fiice să meargă înainte, să fie ajutate de cei care pot să o facă, să fie ceea ce s-a străduit el să fie: om de familie, dascăl bun, creştin adevărat”, a încheiat el.

Părintele iconom stavrofor Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și inspector de religie ortodoxă la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, s-a născut în 29 august 1968 la Botoșani și a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț.

Citește și: Ieșire dura a lui Cozmin Gușă la adresa lui Ludovic Orban: ‘Stai în fotoliul puterii tocmai pentru c-ai păcălit viața și școala’ .

Studiile teologice le-a făcut la facultățile de Teologie Ortodoxă din Iași și București. A fost preot II la Parohia „Sfântul Dumitru” Dorohoi. La Seminarului Teologic din Dorohoi a predat discipline teologice de specialitate, muzică psaltică și liniară.

Sub conducerea sa, seminarul a fost renovat și dotat cu toate cele necesare, iar cei din jur și-l amintesc mai ales ca un om exemplar prin bunătatea și vredincia lui. Împreună cu preoteasa Mariana, are trei copii: Ecaterina, Alexandra și Ștefania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.