Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irak: a început ofensiva împotriva jihadiștilor

iraq


Forţele irakiene 'şi-au început munca pentru a ne curăţa oraşele dragi de aceşti terorişti', a declarat Maliki într-un comunicat, cu trimitere la jihadiştii care au preluat controlul, printre altele, asupra Mosulului, al doilea cel mai mare oraş irakian, în faţa unor forţe de securitate incapabile să le stăvilească progresia.
Maliki s-a deplasat vineri în oraşul Samarra, asediat de jihadişti, pentru a asista la o reuniune de securitate în plină ofensivă a insurgenţilor.
În doar câteva zile, jihadiştii din Statul Islamic din Irak şi Levant (EIIL) au reuşit să preia controlul asupra Mosul şi a provinciei în care se află acesta Ninive (nord), Tikrit şi a altor regiuni din provincia Salah ad Din, precum şi sectoare ale provinciilor Diyala (est) şi Kirkuk (nord), profitând de debandada forţelor de securitate. Şi avansează în prezent spre Bagdad.
Pe de altă parte, armata a reuşit să contreze miercuri un asalt la porţile Samarra, respingându-i pe jihadiştii care au înconjurat oraşul pentru a prelua controlul asupra altor sectoare din provincia Salah ad Din (nord). Dar, potrivit martorilor, insurgenţii pregătesc un nou atac.

sursa: agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.