Ghidul suprem al Iranului, Ali Khamenei, i-a acordat postum o decoraţie militară prestigioasă lui Mohsen Fakhrizadeh, fizician în domeniul energeticii nucleare, asasinat la sfârşitul lui noiembrie lângă Teheran, a anunţat duminică televiziunea de stat iraniană, informează AFP.
Medalia de primă clasă a ordinului Nasr ('Victorie' în persană), panglica decoraţiei şi un certificat semnat de ayatollahul Khamenei au fost înmânate solemn văduvei cercetătorului de către generalul de divizie Mohammad Baqeri, şeful Statului-Major al forţelor armate iraniene, potrivit imaginilor televizate.
"Aceasta este o decoraţie ce onorează fiinţele noastre dragi ce au apărat Revoluţia Islamică, precum şi integritatea teritorială şi independenţa Iranului", a declarat generalul Baqeri, adăugând că este vorba despre distincţia cea mai importantă ce recompensează acţiuni de susţinere logistică şi materială a trupelor.
Republica Islamică a acuzat Israelul că s-a aflat în spatele acestui atentat, comis, potrivit Teheranului, cu ajutorul unei mitraliere comandate prin satelit.
Fakhrizadeh, ucis pe 27 noiembrie, călătorea pe o autostradă cu o echipă de securitate formată din 11 membri ai Gardienilor Revoluţiei în momentul în care mitraliera a focalizat pe chipul omului de ştiinţă iranian şi a tras 13 gloanţe.
Israelul nu a reacţionat la aceste acuzaţii.
În 2018, premierul israelian Benjamin Netanyahu îl descria pe Mohsen Fakhrizadeh drept directorul unui program nuclear militar a cărui existenţă a fost mereu negată de Iran.
Iran - Mohsen Fakhrizadeh a fost decorat postum de ayatollahul Khamenei
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

6
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
6

24
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
24

22
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
22

31
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
31

4.500
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
4.500

3.175
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.175

9.749
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
9.749

101
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
101

7.383
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.383

63
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
63

126
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
126

43
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
43

3.771
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.771
















Comentează