Organizaţia pentru Energie Atomică a Iranului (AEOI) consideră că este preferabil ca Teheranul să rămână în acordul nuclear încheiat în 2015 cu marile puteri, agenţia avertizând că, în caz contrar, Iranul ar pierde sprijinul Uniunii Europene, transmite dpa, potrivit Agerpres.
De când SUA au ieşit unilateral din acord - care prevedea ridicarea graduală a sancţiunilor împotriva Teheranului în schimbul limitării capacităţilor nucleare iraniene -, Uniunea Europeană s-a situat de partea Iranului atât din punct de vedere politic, cât şi economic, a subliniat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Behrouz Kamalvandi.
Dacă Iranul ar ieşi acum din acest acord, ar pierde acest sprijin, a avertizat el.
'Din acest motiv, ar fi mai bine pentru noi să rămânem în acordul nuclear decât să nu o facem', a declarat Kamalvandi, citat de agenţia ISNA.
Citește și: Majoritatea finlandezilor nu doresc aderarea la NATO, chiar şi după o recomandare prezidenţială pentru a susţine o astfel de acţiune
Reimpunerea sancţiunilor de către SUA, anunţată de preşedintele Donald Trump în mai şi intrată în vigoare săptămâna trecută, a dus la o criză economică acută în Iran.
Iranul a răspuns afirmând că va rămâne în acord atât timp cât aceasta îi va aduce beneficii economice.
Guvernul preşedintelui moderat Hassan Rohani a declarat că vrea să aştepte până cel puţin în noiembrie înainte de a lua o decizie.
În schimb, adepţii liniei dure din republica islamică vor ca Iranul să iasă imediat din acordul nuclear ca protest împotriva Statelor Unite.
Comentează