Răspunsul Statelor Unite la cele şapte condiţii formulate de Iran într-o propunere de redeschidere a strategicei Strâmtori Ormuz a fost „insuficient”, a declarat duminică şeful securităţii iraniene, Mohsen Rezaei, potrivit presei de stat, relatează Reuters, citat de news.ro.
Iranul a prezentat o propunere în cadrul Adunării Generale a ONU, conform căreia Strâmtoarea Ormuz ar putea fi redeschisă şi traficul maritim normal restabilit în termen de şapte zile dacă condiţiile ar fi îndeplinite. SUA au răspuns ulterior prin intermediari din Qatar.
Reacția Teheranului: condițiile impuse Washingtonului și negocierile prin Qatar
Washingtonul trebuie să clarifice aspectele care rămân neclare pentru Teheran, a declarat Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, adăugând: „Le-am prezentat americanilor şapte condiţii şi am precizat clar că Strâmtoarea Ormuz nu le va fi deschisă şi că nu vor avea loc negocieri până când aceste condiţii nu vor fi îndeplinite”.
Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea Reuters.
Rezaei a afirmat că Iranul „nu mai este în procesul de a răspunde americanilor”.
„În răspunsul lor, au acceptat unele dintre condiţiile noastre, în timp ce altele rămân neclare”, a adăugat el.
Situația armistițiului din Golf și schimbul de mesaje între SUA și Iran
Teheranul a declarat la sfârşitul lunii septembrie că a primit un răspuns din partea SUA la ultima sa propunere de a reactiva armistiţiul eşuat din Golf, la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că a respins-o.
Miza strategică a Strâmtorii Ormuz pentru comerțul global de petrol și gaze
Qatarul şi alţi mediatori au transmis mesaje între Washington şi Teheran în efortul de a pune capăt conflictului şi de a redeschide Strâmtoarea Ormuz, calea de transport pentru o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat al lumii înainte de războiul care a început la sfârşitul lunii februarie cu atacurile SUA şi ale Israelului asupra Iranului.





























