Iranul a început să le ofere despăgubiri unor familii ale victimelor accidentului unui avion de linie ucrainean doborât "din eroare" deasupra Teheranului în urmă cu doi ani, cu 176 de persoane la bord, a transmis vineri Ministerul iranian al Afacerilor Externe, potrivit AFP.
"Ministerul Transporturilor a efectuat transferurile (de bani) pentru unele dintre familii (ale victimelor), în conformitate cu reglementările în vigoare", a informat ministerul într-un comunicat publicat cu ocazia împlinirii a doi ani de la această dramă.
Potrivit directorului adjunct al Aviaţiei Civile din Iran, Arash Khodaei, citat vineri de agenţia oficială de presă IRNA, "a fost transferată suma de 150.000 de dolari" unor familii, "iar acest proces a început şi în cazul altor familii".
Indemnizaţia "nu le împiedică să îşi continue procesul în justiţie", a precizat el.
La 8 ianuarie 2020, forţele armate iraniene au doborât un Boeing 737 care efectua zborul PS752 al companiei Ukraine International Airlines între Teheran şi Kiev, cauzând moartea a 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, printre care mulţi cu dublă cetăţenie.
Armata iraniană nu a recunoscut decât după trei zile că a doborât avionul "din greşeală".
În 2020, Iranul a spus că vrea să plătească "150.000 de dolari sau echivalentul în euro" fiecăreia dintre familiile victimelor accidentului.
Anunţul a fost criticat dur, în special de către Kiev şi şeful diplomaţiei canadiene de atunci, François-Philippe Champagne.
Luni, în Canada, Curtea Superioară de la Ontario a anunţat că a acordat unui număr de şase reclamanţi 107 milioane de dolari canadieni (74 de milioane de euro) drept compensaţii, plus dobânzile.
Nu a fost oferit niciun detaliu despre modul în care Iranul va plăti aceşti bani, însă avocaţii familiilor au ameninţat a doua zi că vor începe confiscarea activelor iraniene în Canada sau în străinătate.
Autoritatea judiciară iraniană a anunţat în noiembrie anul trecut că s-a deschis la Teheran procesul a zece militari "de diferite grade" în cazul doborârii avionului.
În noaptea dramei, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă. Republica Islamică tocmai atacase o bază folosită de armata americană în Irak ca ripostă la eliminarea, cu cinci zile în urmă, într-un atac american la Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, artizanul strategiei regionale a Iranului, iar Teheranul se aştepta la o reacţie din partea Washingtonului.
Iranul a început să le plătească despăgubiri familiilor victimelor avionului ucrainean doborât la Teheran
Articole Similare

2.334
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
2.334

28
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
28

1.152
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
1.152

2.849
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
2.849

1.379
VIDEO Discursul lui Emanuel Macron despre situația din Orientul Mijlociu - Între dreptul internațional și responsabilitatea Iranului
1.379

3.443
Iranul va ataca toate ambasadele Israelului din întreaga lume dacă Isarel lovește ambasada din Beirut
3.443

2.718
Descoperire epocală: A fost găsit mormântul celui mai mare conducător al vikingilor. Până acum era mai mult un mit al existenței sale
2.718

77
Premierul slovac Robert Fico: O întâlnire cu Zelenski despre conducta Drujba trebuie precedată de o întâlnire cu preşedinta CE
77

11.935
Alertă în Europa: Israelul dezvăluie orașele care pot fi lovite de rachetele Iranului / Poziția României
11.935

4.100
VIDEO Șeful Pentagonului anunț crucial, după 5 zile din operațiunea ”Epic Fury”: SUA controlează total Iranul. Câștigăm devastator și fără cea mai mică milă
4.100

7.987
VIDEO Iranienii au încercat să-l asasineze pe Donald Trump: Un comando a fost eliminat de Pentagon și serviciile secrete
7.987

105
Bahreinul reține persoane acuzate că și-au exprimat simpatia pe social media pentru atacurile iraniene
105

2.412
Cine va conduce Iranul după Ali Khamenei? Oficial iranian: 'Opțiunile au devenit clare'. Amenințări dure ale Gardienilor Revoluției
2.412

















Comentează