Iranul a început testările propriului vaccin împotriva COVID-19

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 29-12-2020

Actualizat: 29-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Iranul a început testele clinice pe oameni pentru primul său vaccin candidat anti-COVID-19, despre care Teheranul afirmă l-ar putea ajuta să învingă epidemia în pofida sancţiunilor americane care îi afectează capacitatea de a importa vaccinuri, transmite Reuters, preluând presa de stat de marţi, potrivit AGERPRES.

Gabriela Firea, ca un VULCAN la adresa lui 'Plicușor Frigușor': 'Ticăloșiile vor fi decontate!'

Vaccinul iranian este dezvoltat de compania Shifa Pharmed, parte a Setad, un conglomerat de stat controlat de liderul suprem al Iranului. Potrivit Setad, producţia ar putea atinge 12 milioane de doze lunar în termen de şase luni de la finalizarea cu succes a testării.

Primii voluntari vaccinaţi au fost oficiali ai conglomeratului şi fiica şefului acestuia, într-un demers menit să crească încrederea publicului în vaccin.

'Mesajul acestui gest este că noi nu ne considerăm separaţi de popor şi ne-am adus mai întâi familia să testeze acest vaccin', a declarat ministrul sănătăţii, Saeed Namaki, conform postului de stat IRIB.

Iranul a fost ţara din Orientul Mijlociu cea mai lovită de pandemie. Teheranul acuză că sancţiunile financiare reimpuse de administraţia Trump i-au afectat capacitatea de a achiziţiona vaccinuri. Alimentele şi medicamentele sunt exceptate de la sancţiuni, dar băncile sunt descurajate să finanţeze contracte iraniene.

Teheranul a anunţat săptămâna trecută că a primit aprobarea autorităţilor americane pentru a cumpăra vaccinuri de la alianţa COVAX condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Societatea iraniană de Semilună Roşie a comunicat că intenţionează ca, separat de guvern, să importe un vaccin dezvoltat în China.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri