Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranul a invitat Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile să sprijine ancheta referitoare la doborârea avionului de pasageri

Twitter
avion prăbușit iran

Iranul a invitat Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) să sprijine ancheta referitoare la doborârea avionului de pasageri al companiei Ukraine International Airlines (UAI) în apropiere de Teheran săptămâna trecută, catastrofă în care au murit toate cele 176 de persoane aflate la bord, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Invitaţia survine în contextul întrebărilor legate de motivele pentru care Gardienii Revoluţiei au recunoscut doar după câteva zile că au doborât accidental avionul, după ce Teheranul negase iniţial orice implicare.

ICAO, agenţie a ONU cu sediul în Canada, a acceptat invitaţia guvernului iranian şi va trimite personal tehnic format din experţi pentru a consilia şi monitoriza investigaţia, a informat luni organizaţia, într-un comunicat.

Teheranul conduce ancheta, dar a invitat mai multe echipe de experţi străini, inclusiv de la Boeing, să vină în Iran pentru a examina, împreună cu experţi iranieni şi ucraineni, circumstanţele prăbuşirii.

Iranul a lansat un apel la asistenţă către ICAO în conformitate cu Anexa 13 a Convenţiei de la Chicago, la care a aderat în 1950.

Teheranul a negat vehement că a ascuns faptul că avionul de pasageri a fost doborât de Gardienii Revoluţiei Islamice.

Citește și: Se schimbă vremea: când vor începe ninsorile și înghețul

'Guvernul a fost acuzat de muşamalizare şi minciună, dar nu acesta a fost cazul', le-a declarat luni reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei.

Potrivit acestuia, preşedintele Hassan Rouhani a primit detalii despre incident de la consiliul de securitate la două zile după prăbuşire.

Un comunicat de presă a fost emis imediat după aceea, a indicat Rabiei.

Protestatari furioşi au ieşit pe străzile din Teheran şi din alte oraşe iraniene după ce regimul a recunoscut sâmbătă că avionul ucrainean a fost doborât, 'dintr-o eroare umană neintenţionată', de forţele sale armate.

Iranienii au denunţat ascunderea adevărului şi au cerut demisia oficialităţilor care au avut un rol în tragedie. Unii au cerut chiar demisia preşedintele Rouhani.

Purtătorul de cuvânt a exprimat regrete pentru moartea pasagerilor şi pierderea de încredere a populaţiei în guvern, insistând că trebuie ţinut cont de tensiunile politice din regiune din acel moment.

'Toate forţele armate au fost în alertă ridicată şi acesta a fost motivul erorii tragice şi al accidentului', a spus Rabiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.