Statele Unite nu doar că încalcă o rezoluție adoptată de Consiliul de Securitate ONU în urmă cu trei ani, dar și penalizează țările care respectă rezoluția, a declarat miercuri ambasadorul iranian la ONU, Gholamali Khoshroo, relatează site-ul cotidianului The Guardian.
Ambasadorul iranian susține că SUA încalcă rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU prin decizia de a se retrage din acordul nuclear semnat în 2015 și prin amenințarea cu sancțiuni împotriva unor companii care colaborează cu Iranul, conform mediafax.
Rezoluția a fost adoptată în mod unanim cu șase zile în urma semnării acordului nuclear la Viena și îndeamnă statele ONU să se abțină de la "acțiuni care au putea submina implementarea angajamentelor" prevăzute în înțelegere.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat luni după-amiază ordonanţa executivă prin care sunt reintroduse sancţiunile împotriva Iranului, liderul de la Casa Albă denunţând din nou Acordul nuclear "oribil" semnat de marile puteri cu Teheranul.
Comentează