Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranul, AMENINȚARE fără 'perdea': Răzbunarea pentru uciderea generalului Soleimani va veni 'la locul şi momentul potrivit'

Qasem Soleimani

Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP, potrivit AGERPRES.

''America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (...) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit'', afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ''Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (...) la locul şi momentul potrivit'', se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ''va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale''.

Vezi si: Guvernul Orban stă pe un butoi cu pulbere / SURSE .

Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.

Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.

Citește și: SONDAJ CURS - Sprijin fragil al populației pentru alegerile anticipate

''Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit grav mii de americani de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi plănuia să ucidă mulţi alţii ... dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni'', a argumentat Trump într-un mesaj pe Twitter, într-o altă postare el afirmând că ''Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.