DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iranul condiţionează oprirea îmbogăţirii uraniului 20% de ridicarea sancţiunilor impuse de SUA

economica.net
Iran steag

Iranul nu îşi va opri activitatea de îmbogăţire a uraniului 20% înainte ca SUA să ridice toate sancţiunile impuse Teheranului, a anunţat marţi postul public iranian de televiziune, citând o oficialitate iraniană, după ce media americane au relatat că Washingtonul va face o nouă propunere de lansare a dialogului, transmite Reuters, potrivit AGREPRES.

Administraţia Biden încearcă să iniţieze un dialog cu Iranul în legătură cu reluarea obligaţiilor celor două ţări în conformitate cu acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.

''Un demnitar iranian a declarat pentru Press TV că Teheranul va stopa îmbogăţirea uraniului 20% doar dacă întâi Statele Unite ridică TOATE sancţiunile lor contra Iranului'', a scris Press TV pe website-ul său.

''Oficialitatea a afirmat că Teheranul îşi va reduce şi mai mult angajamentele din acordul nuclear din 2015 dacă SUA nu ridică toate sancţiunile, avertizând Washingtonul că timpul expiră rapid'', a adăugat postul de televiziune iranian.

Citește și: Piers Morgan continuă războiul cu Meghan Markle: Este una dintre celebrităţile ipocrite, smiorcăite şi privilegiate

Separat, reprezentanţa diplomatică a Iranului la ONU a scris pe Twitter că ''nu este necesară nicio propunere pentru ca SUA să readere la JCPOA (acordul nuclear)''. ''Este nevoie doar de o o decizie politică a SUA pentru a implementa integral şi imediat toate obligaţiile lor conform acordului'', adaugă misiunea iraniană la Naţiunile Unite.

În 2018, Donald Trump, predecesorul actualului preşedinte american Joe Biden, a retras SUA din JCPOA şi a reintrodus sancţiuni contra Iranului.

După ce a aşteptat mai mult de un an, Iranul a reacţionat prin încălcarea anumitor restricţii prevăzute de acordul nuclear internaţional, printre care o limită maximă de 3,67% până la care uraniul poate fi îmbogăţit.

La începutul lunii februarie, AIEA a anunţat că Iranul a început să producă uraniu metalic cu scopul de a-l folosi drept combustibil pentru unul dintre reactoarele sale, o nouă încălcare a angajamentelor sale asumate de Teheran în acordul din 2015.

Acordul internaţional semnat în 2015 de Iran şi şase mari puteri (SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia, China şi Germania) include o interdicţie pentru 15 ani în ceea ce priveşte "producţia sau achiziţia de plutoniu sau uraniu metalic ori de aliaje ale acestora". El prevede că Iranului i se va permite să înceapă studii privind producţia de combustibil pe bază de uraniu "în cantităţi mici" după zece ani, dar numai cu acceptul celorlalte ţări semnatare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.