Iranul denunţă noile sancţiuni impuse de SUA

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 14-04-2017

Actualizat: 14-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: TACSTRAT

Iranul a calificat vineri ca "ilegale şi ilegitime" noile sancţiuni impuse de Statele Unite, vizând de această dată Organizaţia închisorilor din Teheran şi pe fostul ei responsabil Sohrab Souleimani, pentru care Washingtonul a invocat "încălcări ale drepturilor omului", relatează AFP, conform agerpres.

"Guvernul american nu este calificat pentru a vorbi despre situaţia drepturilor omului în alte ţări", a declarat Bahram Ghassemi, purtător de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Uzbekistanul AVERTIZASE Occidentul asupra teroristului din Stockholm

Joi, Statele Unite au adăugat pe lista lor neagră financiară organizaţii responsabile de sistemul penitenciar în Iran, mai ales închisoarea Evin din Teheran, unde potrivit autorităţilor americane au avut loc "grave încălcări" ale drepturilor omului.

Noile sancţiuni vizează Organizaţia închisorilor din Teheran şi pe Sohrab Souleimani, în funcţie în aprilie 2014 când deţinuţi politici au fost bătuţi timp de "mai multe ore", afirmă Trezoreria SUA.

Administraţia americană precizează că aceste măsuri sunt legate de "încălcări ale drepturilor omului" şi nu contravin angajamentului luat de Washington în iulie 2015 de a ridica sancţiunile sale legate de programul nuclear controversat al Teheranului.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Afacerilor Externe a calificat "aceste sancţiuni unilaterale (...) drept ilegitime şi ilegale".

Mama Tuturor Bombelor (MOAB). Cea mai mare armă americană NON-nucleară - FOTO/VIDEO

În briefingul său cotidian, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Sean Spicer a adăugat că Iranul a continuat "să deţină pe nedrept" cetăţeni străini şi mai ales cu dublă cetăţenie iraniano-americană şi a cerut "eliberarea imediată" a lor.

Souleimani este fratele generalului Ghassem Souleimani, şeful operaţiunilor externe ale Gardienilor Revoluţiei - armata de elită iraniană - care figurează deja pe lista neagră a SUA, a declarat Spicer.

În virtutea sancţiunilor anunţate, Organizaţia închisorilor din Teheran şi Souleimani nu pot stabili tranzacţii cu entităţi din SUA şi au eventualele lor active în Statele Unite îngheţate.

La începutul lunii februarie, administraţia Trump a impus noi sancţiuni împotriva Iranului, de data aceasta în legătură cu programul său de rachete balistice, provocând reacţia autorităţilor de la Teheran care au impus sancţiuni împotriva unor companii americane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri