DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iranul pare să declare RĂZBOI: A capturat un al doilea petrolier britanic, în Strâmtoarea Ormuz! Reacția venită de la Londra

petrolier

UPDATE

Proprietarul britanic al celui de-al doilea petrolier sechestrat vineri de iranieni în Golf, Mesdar, sub pavilion liberian, a anunţat că nava a fost eliberată, notează AFP.

"Comunicaţiile au fost restabilite cu nava. Comandantul a confirmat că gărzile înarmate au părăsit-o şi că nava este liberă să îşi continue drumul. Toţi membrii echipajului sunt teferi şi nevătămaţi", a explicat compania Norbulk Shipping într-un comunicat.

Știrea inițială

Statele Unite au denunţat vineri ”supralicitarea violenţei” Iranului, după ce Gardienii iranieni ai Revoluţiei au anunţat că au ”confiscat” un petrolier britanic în Stâmtoarea Ormuz, relatează AFP, potrivit news.ro.

Preşedintele american Donald Trump le-a sugerat unor jurnalişti, la Casa Albă, că Teheranul ar putea să fi imobilizat o a doua navă.

”Ar putea să fi fost una, ar putea să fie două”, a declarat el, fără să facă alte precizări.

Citește și: Codrin Ștefănescu SPULBERĂ visul lui Dăncilă de a candida la prezidențiale: Firea, Pleșoianu și Nicolae, amenințați chiar și cu moartea

Gardienii Revoluţiei au anunţat vineri că au ”confiscat” un petrolier britanic, Stena Impero, în Strâmtoarea Ormuz.

Stena Bulk, proprietarul suedez al petrolierului ”confiscat” de către Gardienii Revoluţiei, a anunţat că a pierdut contactul cu Stena Impero în urma unui ”atac”.

Potrivit CNN, care citează un oficial american, Iranul a imobilizat un al doilea petrolier britanic, care naviga sub pavilion liberian - MV Mesdar.

Citește și: Codrin Ștefănescu SPULBERĂ visul lui Dăncilă de a candida la prezidențiale: Firea, Pleșoianu și Nicolae, amenințați chiar și cu moartea

Donald Trump a dat asigurări că Statele Unite ”vor discuta” şi ”vor coopera cu Regatul Unit” pe tema petrolierului britanic.

”Este a doua oară în puţin mai bine de o săptămână când Regatul Unit este luat ca ţintă de către supralicitarea violenţei regimului iranian”, declara un pic mai înainte, citat într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale americane Garett Marquis.

”Statele Unite vor continua să coopereze cu aliaţii şi partenerii lor în vederea apărării securităţii şi intereselor lor, în faţa unui comportament nefast al Iranului”, a subliniat Garett Marquis.

Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a declarat vineri că decizia Iranului de a captura două petroliere, unul britanic și altul liberian, reprezintă un act inacceptabil și a cerut respectarea dreptului de navigare în Golful Persic, relatează Reuters.

Autoritățile iraniene au capturat vineri două petroliere, unul care aparținea Marii Britanii și altul care avea steagul Liberiei, dar era deținut tot de Marea Britanie, conform BBC.

„Sunt extrem de îngrijorat de capturarea a două nave de către autoritățile iraniene în Strâmtoarea Hormuz”, a declarat Jeremy Hunt.

„Voi participa la o întâlnire de securitate pentru a stabili ceea ce știm și ceea ce putem face pentru a elibera rapid cele două nave- cea britanică și cea liberiană”, a adăugat ministrul britanic de Externe.

„Aceste capturări sunt inacceptabile. Este esențială păstrarea libertății de navigare pentru ca toate ambarcațiunile să navigheze sigur și liber în regiune”, a menționat Hunt.

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat, vineri, capturarea unui petrolier britanic în Strâmtoarea Hormuz. Nava Stena Impero a fost oprită de Gardienii Revoluţiei pentru "nerespectarea codului maritim internaţional, la solicitarea Autorităţii portuare şi maritime din provincia Hormuzgan", a transmis site-ul Sepahnews.

Autoritățile britanice au transmis că nu au reușit să intre în contact cu nava Stena Impero, care „se îndreaptă în nord, spre Iran” și are 23 de persoane la bord. Momentan nu sunt disponibile mai multe informații despre al doilea petrolier, Mesdar.

„Ambasadorul nostru din Teheran este în contact cu Ministerul de Externe din Iran pentru a rezolva această situație și lucrăm împreună cu partenerii internaționali”, a adăugat Jeremy Hunt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.