Iranul pregătește ceva - Gardienii Revoluţiei desfăşoară un exerciţiu militar în vestul țării pe fondul tensiunilor cu Israelul

Autor: George Traicu

Publicat: 11-08-2024

Actualizat: 11-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pe fondul tensiunilor cu Israelelul după asasinarea lui Ismail Haniyeh, Gardienii Revoluţiei, forța de elită a regimului de la Teheran, desfăşoară exerciţii militare în vestul ţării, care vor continua până marţi, a anunţat duminică Irna, agenţia de presă oficială a Iranului, citată de Reuters, notează Agerpes.

Exerciţiile, care au început vineri, se desfăşoară în provincia vestică Kermanshah, aproape de graniţa cu Irakul, pentru a "spori pregătirea de luptă şi vigilenţa", a declarat pentru Irna un oficial al forţelor armate iraniene.

Aceste exerciţii au loc în timp ce Iranul a ameninţat să riposteze împotriva Israelului, după uciderea liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, pe 31 iulie, la Teheran.

Iranul amenință ca fi 'vărsare de sânge'! Teheranul va lovi cu 600 de drone și rachete Israelul: Un atac-surpriză care va dura 3-4 zile

Iranul şi gruparea islamistă palestiniană Hamas acuză Israelul de asasinarea lui Haniyeh. Israelul nu a revendicat sau negat responsabilitatea pentru acest asasinat, care a alimentat şi mai mult îngrijorarea că războiul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza s-ar putea transforma într-un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

Citat de presa iraniană, comandantul adjunct al Gardienilor revoluţiei, Ali Fadavi, a declarat vineri că ordinele liderului suprem iranian privind pedepsirea dură a Israelului şi răzbunarea pentru Haniyeh sunt clare şi vor fi puse în aplicare în "cel mai bun mod posibil".

Totodată, gruparea şiită libaneză Hezbollah a promis să răzbune moartea comandantului său şef, ucis la 30 iulie lângă Beirut, într-un atac pe care armata israeliană l-a recunoscut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri