Teheranul a avertizat joi Israelul, într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului de Securitate al ONU, să nu încerce vreo ''aventură militară'' contra programului nuclear iranian, după ce statul evreu a susţinut miercuri că ''îşi rezervă dreptul'' de a recurge la forţă contra Iranului, informează AFP.
''Punem în gardă cu privire la orice eroare de calcul şi la orice aventură militară israeliene împotriva Iranului şi programului său nuclear'', se arată în textul ambasadorului iranian la ONU, Majid Takhtarvanchi, publicat joi de agenţia de presă Tasnim.
''În ultimele luni, numărul şi intensitatea ameninţărilor provocatoare ale regimului israelian nu au încetat să crească, atingând niveluri alarmante'', potrivit lui Takhtarvanchi. Acesta a făcut apel la ''reacţie'' contra Israelului pentru a ''pune capăt ameninţărilor sale''.
Încheiat în 2015, acordul internaţional privind programul nuclear iranian îi oferă Teheranului ridicarea sancţiunilor occidentale şi internaţionale în schimbul angajamentului său că nu se va dota niciodată cu arma atomică şi că îşi va reduce drastic programul nuclear, plasat sub controlul strict al ONU.
Tratativele pentru salvarea acestui acord au fost reluate în aprilie la Viena, înainte de a fi suspendate în iunie şi de alegerea ultraconservatorului Ebrahim Raisi în funcţia de preşedinte al Iranului.
Joi, negociatorul Uniunii Europene pentru programul nuclear iranian, Enrique Mora, a început la Teheran discuţii cu viceministrul de externe iranian Ali Bagheri, responsabil pentru acest dosar.
În ajun, şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid indicase, într-o conferinţă de presă la Washington, că Israelul îşi ''rezervă dreptul de a acţiona în orice moment şi indiferent de mijloace'' pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară.
Iranul reacționează la amenințările Israelului: Să nu încerce vreo 'aventură militară'
Articole Similare

233
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
233

9
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
9

986
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
986

1.930
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
1.930

3.261
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă
3.261

4.479
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
4.479

11.625
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
11.625

6.020
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
6.020

90
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
90

1.959
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
1.959

4.103
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
4.103

1.794
VIDEO Discursul lui Emanuel Macron despre situația din Orientul Mijlociu - Între dreptul internațional și responsabilitatea Iranului
1.794

4.140
Iranul va ataca toate ambasadele Israelului din întreaga lume dacă Isarel lovește ambasada din Beirut
4.140

















Comentează