Iranul a negat luni orice implicare într-un incident produs la sfârşitul lunii septembrie în Anglia, la o bază militară utilizată de armata SUA în războiul împotriva Iranului, în urma acuzaţiilor formulate de premierul britanic Andy Burnham la adresa Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
"Ambasadorul Iranului la Londra, Ali Mousavi, a respins din nou, în mod categoric, acuzaţiile privind rolul Teheranului în incidentul de la baza militară Fairford", a relatat agenţia oficială de ştiri IRNA. "El a cerut guvernului britanic să prezinte dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, dacă deţine astfel de dovezi".
Totodată, acesta a afirmat că Teheranul este dispus să coopereze cu autorităţile britanice în investigarea problemei.
Într-un discurs susţinut în parlament, premierul britanic Andy Burnham a declarat mai devreme luni că incidentul din apropierea bazei aeriene engleze de la sfârşitul lunii septembrie a "fost aproape sigur dirijat" de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC).
La 27 septembrie, poliţia a intervenit în apropiere de baza aeriană de la Fairford (sud-vestul Angliei), utilizată de SUA pentru a efectua atacuri împotriva Iranului, după ce serviciile de urgenţă fuseseră alertate în legătură cu prezenţa a "trei vehicule suspecte". Un vast perimetru a fost încercuit, iar zeci de locuinţe au fost evacuate în jurul bazei, utilizată de armata americană pentru "operaţiuni defensive", potrivit Londrei, în războiul dus de SUA împotriva Iranului. Incidentul rămâne însă învăluit în mister.




























