Iranul se pregătește de război - Contract de jumătate de miliard de dolari cu Rusia

Autor: George Traicu

Publicat: 22-02-2026 21:30

Article thumbnail

Sursă foto: twz.com

Iranul a încheiat un contract confidenţial de armament, în valoare de 500 milioane de euro, cu Rusia pentru achiziţia de lansatoare portabile şi rachete sol-aer avansate, potrivit ediţiei de duminică a Financial Times, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Contractul de la Moscova


Contractul, semnat în decembrie la Moscova, angajează Rusia să livreze 500 de lansatoare portabile 'Verba' şi 2.500 de rachete '9M336' pe o perioadă de trei ani, scrie FT, citând documente ruseşti scurse şi consultate de Financial Times, precum şi câteva persoane aflate la curent cu acordul.

Reuters precizează că nu a putut verifica informaţiile.

Potrivit FT, contractul prevede ca livrările să aibă loc în trei tranşe, din 2027 până în 2029.

Contractul a fost negociat între exportatorul rus de armament Rosoboronexport şi reprezentantul la Moscova al Ministerului Apărării iranian şi Logisticii Forţelor Armate (MODAFL), mai scrie publicaţia britanică.

Bombardamentele SUA

Conform contractului consultat de FT, Teheranul a solicitat în mod oficial aceste sisteme în iulie 2025. În luna iunie a anului trecut, forţele americane au bombardat principalele trei instalaţii nucleare ale Iranului, SUA alăturându-se astfel campaniei militare a Israelului împotriva Iranului.

Preşedintele Donald Trump a declarat că aceste instalaţii au fost distruse în atac, însă, potrivit unei evaluări preliminare a serviciilor secrete americane la acea vreme, atacurile aeriene americane nu au distrus capacitatea nucleară a Iranului, ci doar au dat-o înapoi cu câteva luni.

Rusia are un tratat de parteneriat strategic cu Iranul, chiar dacă el nu include o clauză de apărare reciprocă. Săptămâna trecută, o corvetă a marinei ruse a efectuat manevre comune cu nave iraniene în Golful Oman, a indicat Ministerul Apărării de la Moscova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri