DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iranul și-a ales președintele, rezultatele oficiale sunt așteptate sâmbătă

Agerpres - Reuters
iran drapel steag

Iranienii au votat vineri pentru a desemna un nou preşedinte cu ocazia unor alegeri considerate a fi câştigate dinainte de ultraconservatorul Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati pe fondul nemulţumirii faţă de grava criză economică şi socială cu care se confruntă ţara, notează AFP.

Operaţiunile de vot au fost extinse considerabil pentru a permite o participare maximă în condiţii bune pentru cei 59,3 milioane de alegători din Republica Islamică, ţinând cont de pandemia de COVID-19 care loveşte puternic ţara.

Scrutinul a fost închis oficial la orele 02.00 în noaptea de vineri spre sâmbătă (vineri, 21.30 GMT).

Şeful Autorităţii Judiciare, Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati, în vârstă de 61 de ani, face figură de favorit, în lipsa unei concurenţe reale după descalificarea principalilor săi adversari.

Din 1997, alegerile prezidenţiale din Iran au rezervat în mod regulat surprize. Rezultatele ar putea fi cunoscute de sâmbătă la prânz.

Anunţul turului al doilea pentru 25 iunie ar fi, cu siguranţă, o lovitură de teatru, deoarece rarele sondajele disponibile l-au dat pe Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati câştigător din primul tur.

Aceleaşi sondaje au sugerat un absenteism record, în jur de 60%. Potrivit agenţiei Fars, apropiată de ultraconservatori, participarea ar fi putut, totuşi, să depăşească pragul de 50%, mai scrie AFP, conform agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.