Iranul va întreprinde noi paşi pentru a-şi reduce angajamentele în baza acordului nuclear cu marile puteri începând cu data de 7 iulie, a declarat marţi Ali Shamkhani, secretar general al Consiliului suprem pentru securitate naţională, potrivit agenţiei de ştiri Fars, relatează Reuters şi AFP.
Potrivit France Presse, ar fi vorba despre două angajamente asumate în baza acordului internaţional privind programul său nuclear.
Shamkhani a afirmat că semnatarii europeni ai acordului nuclear nu au făcut suficient pentru a-l salva. Acordul din 2015 prevede ca Iranul să-şi reducă programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor care îl vizau.
SUA s-au retras din acord anul trecut şi au impus din nou sancţiuni. Iranul susţine că intenţionează să continue să respecte acordul, dar că nu poate face acest lucru pe termen nelimitat decât dacă statele europene găsesc modalităţi de a-l proteja de sancţiunile americane.
Teheranul a anunţat pe 8 mai că va înceta să respecte două dintre angajamentele luate în baza acordului şi a dat un ultimatum de 60 de zile europenilor pentru a-l ajuta să ocolească sancţiunile americane care îi paralizează economia, în special sistemul financiar şi exporturile de petrol.
În caz contrar, Teheranul a ameninţat că va pune capăt restricţiilor consimţite "privind gradul de îmbogăţire a uraniului" (limitat la 3,67% de acordul de la Viena) şi că va relua un proiect de construcţie a unui reactor cu apă grea la Arak, suspendat după semnarea acordului.
Marţi, agenţia Fars a precizat că a primit o "notă exclusivă" de la amiralul Ali Shamkhani, secretar general al Consiliului suprem pentru securitate naţională (CSSN), în care acesta spune că s-a săturat de "insolenţa" ţărilor europene. Acestea exercită, susţine el, o "presiune sporită" pentru a forţa Iranul "să continue să-şi îndeplinească" angajamentele "fără ca celelalte părţi" să şi le îndeplinească pe ale lor.
În consecinţă, precizează această notă, "în baza deciziei CSSN" anunţate pe 8 mai, "a doua etapă a planului de reducere a angajamentelor luate de Iran (...) va începe în mod cert de pe 7 iulie".
În acest mod, "ţările care au luat 'răbdarea' Republicii Islamice drept slăbiciune şi letargie îşi vor da seama că răspunsul Iranului la agresiunea dronei americane (doborâte pe 20 iunie) nu va fi diferit de cel" care va fi dat "eforturilor lor politice ipocrite pentru a restrânge drepturile inalienabile ale poporului iranian", adaugă Fars citând această notă.
Iranul va întreprinde noi paşi pentru a-şi reduce angajamentele în baza acordului nuclear
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

196
BREAKING Donald Trump anunță că o înlocuiește din funcție pe Kristi Noem, controversata secretară a Securității Interne din SUA
196

20
NATO și-a consolidat postura în materie de apărare antirachetă balistică pentru întreaga alianţă
20

1.792
Israel și SUA vor ataca buncărele Iranului. Ce 'comori' se ascund îngropate adânc în pământ
1.792

2.302
VIDEO Zelenski îl amenință voalat pe Viktor Orban: 'Dacă va bloca banii, îi vom da adresa Armatei Ucrainene, să îl sune ei'
2.302

66
Statele Unite au votat împotriva unei rezoluţii a AIEA de condamnare a atacurilor asupra reţelei electrice a Ucrainei
66

4.254
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din O. Mijlociu se dezlănţuie împotriva lui Trump: „Cine i-a dat autoritatea să târască regiunea într-un război?”
4.254

2.849
S-a întors roata: Donald Trump i-a cerut ajutorul lui Zelenski pentru a lupta împotriva dronelor iraniene
2.849

48
Fostul viceministru rus al apărării, Ruslan Tsalikov, a fost arestat pentru corupţie
48

1.527
Escaladarea conflictului din Iran devine „arma secretă” al lui Viktor Orban pentru campania electorală
1.527

2.961
Motivul pentru care Iranul lovește în vecinii care nu s-au implicat în conflict. Atacurile fac parte din 'strategia apărării avansate'
2.961

74
Au simțit un cutremur, dar credeau că insula a fost bombardată de Iran. Sicilienii au sunat îngroziți la serviciile de urgență
74

3.056
Trump invocă precedentul Venezuela și anunță că vrea să fie implicat în alegerea noului lider al Iranului: "Fiul lui Khamenei este inacceptabil"
3.056

2.734
Dezvăluiri despre atacul din Cipru: Drona care a lovit baza britanică a avariat hangarul avioanelor americane de spionaj (The Sun)
2.734

















Comentează