Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irina Bara s-a calificat în semifinalele turneului de la Bol, din Croația, după un 'bagel' în decisiv

irina bara

Irina Maria Bara s-a calificat în semifinalele turneului WTA 125 de la Bol (Croaţia), dotat cu premii totale de 92.742 de euro, joi, după ce a întrecut-o pe italianca Martina Trevisan, a patra favorită, cu 2-6, 7-5, 6-0.

Bara (26 ani, 122 WTA) a reuşit o victorie spectaculoasă după două ore şi 15 minute de joc.

Românca a pierdut fără drept de apel primul set, cu 2-6, iar în actul secund a fost condusă cu 3-0 şi 4-2, însă a revenit formidabil, reuşind să se impună cu 7-5. Setul decisiv a fost simplă formalitate, deoarece Bara a reuşit un ''bagel'' (set la zero), cu doar puncte adunate de italiancă.

Bara are acum 2-1 în meciurile directe cu Trevisan (27 ani, 97 WTA), pe care a învins-o în 2019, în optimi la Rabat, cu 3-6, 6-4, 6-3. Trevisan a câştigat în 2020, în primul tur la Cairo, cu 6-3, 6-2.

Bara şi-a asigurat un cec de 4.838 euro şi 57 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act contra olandezei Arantxa Rus, a doua favorită. Rus (30 ani, 83 WTA) s-a impus în singurul lor meci direct de până acum, cu 6-4, 5-7, 6-4, în această primăvară, în primul tur la Bogota.

În sferturile probei de dublu, Alexandra Dulgheru şi uzbeca Akgul Amanmuradova au fost întrecute de cuplul Lara Arruabarrena (Spania)/Sara Errani (Italia), cu 6-2, 4-6, 10-7, după o oră şi 21 de minute.

Dulgheru şi partenera vor primi un cec de 1.008 euro şi 29 de puncte WTA la dublu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.