Irina Bara şi Andreea Mitu, calificate în optimi la Biarritz (ITF)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-06-2024

Actualizat: 12-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: www.bihon.ro

Jucătoarele române de tenis Irina Bara şi Andreea Mitu s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la Biarritz (Franţa), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, potrivit Agerpres.

Bara (29 ani, 233 WTA) s-a impus în faţa franţuzoaicei Chloe Paquet (29 ani, 121 WTA), a doua favorită, cu 0-6, 6-3, 6-2, după două ore şi 29 de minute de joc.

Bara are acum 3-1 în meciurile directe cu Paquet, după ce fusese surclasată de aceasta la începutul anului, la Hua Hin (Thailanda), cu 6-1, 6-0, în primul tur.

În optimi, Bara o va înfrunta pe chinezoaica Xiaodi You (28 ani, 200 WTA). Scorul este egal în meciurile directe, 1-1, ambele desfăşurate la Montevideo (WTA 125), în optimi. În 2021, You s-a impus cu 6-2, 6-4, iar în 2022 Bara a câştigat cu 6-4, 6-2.

Mitu (32 ani, 222 WTA) a eliminat şi ea o franţuzoaică, pe Alice Rame (26 ani, 425 WTA) cu 6-4, 6-4, după o oră şi 45 de minute. Românca şi-a luat astfel revanşa după ce Rame o învinsese în 2023, la Lisabona (ITF), cu 7-5, 6-4, în optimi.

În optimi, Mitu o va întâlni pe principala favorită, maghiara Panna Udvardy (25 ani, 133 WTA). Udvardy a câştigat prima confruntare cu Mitu, la finalul lunii aprilie, în primul tur la Wiesbaden, cu 6-1, 2-6, 6-0.

La dublu, Bara şi Mitu s-au calificat în sferturi după o victorie expeditivă, în 58 de minute, în faţa surorilor ucrainene Marina şi Nadia Kolb, cu 6-1, 6-2. În sferturi, româncele vor primi replica principalelor favorite, rusoaica Maria Kozîreva şi kazaha Jibek Kulambaeva.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri