DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Irina Begu a fost amendată după ce a lovit cu racheta un copil la Roland Garros (video)

digisport.ro
irina begu racheta copil

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost amendată cu 10.000 de dolari după incidentul de joi, de la meciul cu Ekaterina Alexandrova, când a lovit accidental un copil după o criză de nervi, au anunţat organizatorii turneului de la Roland Garros, potrivit upi.com.

Românca a fost aproape să fie descalificată de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat.

La scorul de 7-6 (3), 3-6, 2-0, 15-0 pentru Alexandrova, pe serviciul acesteia, Irina Begu s-a îndreptat spre marginea terenului să-şi schimbe racheta. Însă ea a aruncat de la distanţă racheta, care a lovit scaunul de odihnă şi a ricoşat în tribună, lovind un copil aflat pe primul rând. Gestul nu a fost unul violent, mai degrabă unul de lehamite, iar Irina şi-a cerut imediat scuze. Cu toate acestea, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului.

Acesta a decis ca meciul să continue, după care Alexandrova a discutat şi ea cu supervizorul, părând că e nemulţumită de faptul că românca nu a fost descalificată. Irina Begu a primit un avertisment şi partida s-a reluat după o pauză de câteva minute.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.