Irina Begu, calificată în turul al doilea la Madrid (WTA); Jaqueline Cristian, pe tabloul principal

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 23-04-2024

Actualizat: 23-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Indian Wells

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, în timp ce Jaqueline Cristian a reuşit să acceadă pe tabloul principal.

Begu (33 ani, 128 WTA) a învins-o în primul tur pe cehoaica Linda Fruhvirtova (18 ani, 146 WTA) cu 6-4, 7-6 (7/0), după două ore şi 2 minute de joc, profitând şi de cele 6 duble greşeli ale adversarei.

Românca a fost condusă în primul set cu 3-1, dar a revenit, a egalat (3-3) şi a reuşit să se impună cu 6-4. În actul secund, Begu a condus cu 4-0, a fost egalată (4-4), a făcut un nou break şi a servit pentru meci la 5-4, Fruhvirtova a câştigat două ghemuri, însă Irina a trimis jocul în tiebreak, unde s-a impus la zero (7-0).

Begu, care o mai învinsese pe Linda Fruhvirtova, în 2020, la Cairo, cu 7-5, 6-0, în optimi la Cairo, şi-a asigurat un cec de 30.255 de euro şi 35 de puncte WTA.

În turul al doilea, Irina Begu o va înfrunta pe americanca Madison Keys (29 ani, 20 WTA), victorioasă în singura lor confruntare, cu 6-3, 6-1, în 2016, în optimi la Miami.

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA) a dispus în ultimul tur al calificărilor de australianca Daria Saville (30 ani, 96 WTA), cu 6-4, 2-6, 6-2, după două ore şi 31 de minute.

Jaqueline şi-a asigurat un cec de 20.360 de euro şi 40 de puncte WTA.

România are acum patru jucătoare pe tabloul principal, celelalte fiind Sorana Cîrstea, care va juca direct în turul secund cu filipineza Alexandra Eala, şi Ana Bogdan, care joacă marţi contra chinezoaicei Xiyu Wang.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri