Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ironia sorții: După ce DNA condusă de ea tergiversa cu anii dosarele magistraţilor, Kovesi cere la ÎCCJ să i se soluţioneze mai repede un dosar de la SIIJ

kovesi aripi

Laura Codruţa Kovesi, fostă şefă a DNA şi actuaă  şefă a Parchetului European, are pe 20 ianuarie termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta a contestat la ÎCCJ durata urmăririi penale în dosarul în care este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă.

Potrivit codului de procedură penală, "dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă, se poate face contestaţie, solicitându-se accelerarea procedurii". Contestaţia poate fi formulată după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale. Când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, instanţa admite contestaţia şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza.

În martie 2019, procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva procurorului Kövesi Laura Codruța, delegată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) și mărturie mincinoasă și, de asemenea, au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 zile. Ulterior, ÎCCJ a revocat măsura controlului judiciar.

Dosarul în care este acuzată Laura Codruţa Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea lui Nicolae Popa cu un avion din Indonezia, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

În 2019, CSM a adoptat raportul Inspecţiei Judiciare care dezvăluia că aproape 3000 de magistraţi au avut dosare penale la DNA, în perioada în care Direcţia era condusă de Kovesi. Multe dosare erau deschise şi ţinute în nelucrate timp de mai mulţi ani. Este cazul unor foşti membri ai CSM, al fostului procuror general Tiberiu Niţu sau al procurorului Mariana Alexandru.

În şedinţa plenului CSM în care s-a aprobat raportul IJ, judecătoarea Evelina Oprina a enumerat şi alte situaţii de acest fel: "O altă practică identificată: dosare ţinute în nelucrare o perioadă foarte îndelungată. Am să relev doar câteva: dosar care viza dosar care viza judecători de la Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Braşov, ţinut în nelucrare peste trei ani; dosar care viza judecător de la ÎCCJ format ca urmare a unei sesizări din oficiu, ţinut în nelucrare cinci ani; dosar care viza judecător de la ÎCCJ, ţinut în nelucrare trei ani; dosar care viza judecător de la Judecătoria Bicaz, ţinut în nelucrare patru ani; dosar care viza judecător de la Tribunalul Dâmboviţa, ţinut în nelucrare cinci ani; dosar care viza procuror de la Parchetul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, ţinut în nelucrare trei ani; dosar care viza un membru CSM şi alţi judecători de la Curtea de Apel Braşov, ţinut în nelucrare doi ani; dosar care viza judecători de la Tribunalul Buzău, ţinut în nelucrare cinci ani; dosar care viza procuror de la Parchetul Judecătoriei Pucioasa, format ca urmare a unei sesizări din oficiu, ţinut în nelucrare cinci ani. Şi exemplele pot continua, le-am dat pe cele cu o durată mai mare de ţinere în nelucrare, pentru că dosare cu o durată de un an, doi, sunt nenumărate."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.