Două persoane, printre care un copil, au fost ucise şi alte două au fost rănite marţi în oraşul Kilis din sudul Turciei, în urma unor tiruri de rachete dinspre Siria, provocând o ripostă imediată a artileriei turce, transmit Reuters şi AFP. Localitatea, situată în apropierea graniţei, a fost lovită de opt rachete, în ceea ce se crede a fi un atac deliberat dintr-o zonă siriană controlată de luptători ai Statului Islamic, a indicat primarul Hasan Kara.
'Prima rachetă a aterizat pe un câmp gol. Apoi, când oamenii au început să se adune, (luptătorii SI) au început să tragă înspre aceste zone. Tirurile au fost trase intenţionat. Credem că rachetele au venit dintr-o zonă sub controlul Daesh (acronimul arab al Statului Islamic - n.r.)', a declarat Hasan Kara. Potrivit acestuia, o rachetă a aterizat în apropierea unui spital. Unul dintre cei ucişi este un copil născut în 2011.
Conform unei surse de securitate, a mai fost lovită o zonă rezidenţială, în apropierea unei şcoli, armata turcă ripostând cu tiruri spre Siria. Şcolile din Kilis au fost închise, dar atmosfera în oraş este calmă, a mai precizat primarul localităţii. Tirurile de rachete au survenit la o zi după de armata americană a anunţat că forţele coaliţiei au întreprins peste 20 de atacuri asupra unor ţinte ale Statului Islamic în Siria şi Irak, în aproape 15 oraşe, anunţă Agerpres.
Comentează