O profesoară atrage atenția asupra greșelilor de la o evaluare. În replică Inspectoratul îi cere ID-urile elevilor care s-au plâns de greșeli

Autor: Alice Draghici

Publicat: 24-10-2023

Actualizat: 25-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: facebook mihaela popa

O profesoară de matematică, fostă secretar de stat în Învățământ, acuză Inspectoratul Școlar Iași de intimidare după ce a făcut publice pe Facebook greșelile făcute de platforma prin care elevii au susținut o evaluare standardizată.

„Sunt niște anomalii în platformă”, susține Mihaela Popa.

„Inspectoratul Școlar Iași, la 3 săptămâni de la începerea școlii, un elev de liceu trebuia să dea la 10 materii, un elev de școală generală la ceva mai puține materii, evaluare standardizată. Noi, profesorii, nu am avut niciun acces nici la subiecte, la nimic.

Elevii de clasa a V- a au sesizat că au primit subiecte cu radicali, ceea ce nu era pentru nivelul lor, pentru că ei dădeau materia de clasa a IV-a. Copiii nu mai făcuseră carte cam de 4 luni, să vii cu o astfel de evaluare după 4 luni de zile - 3 luni vacanță și o lună grevă -  mi s-a părut din start un demers nepedagogic.

Și am pus pe Facebook problemele, respectiv că platforma dă erori, apăreau în loc de fracții niște semne, au primit radicali și ei asta fac în clasa a VII-a, probleme cu enunțuri greșite în care se dădea lungimea și se cerea să se afle tot lungimea.

Acum, când au venit rezultatele la o lună distanță, elevii mi-au spus că la unele probleme au răspuns corect, dar i-au punctat greșit, copiii au primit o notă și când au făcut refresh a apărut altă notă și am pus totul pe Facebook”, ne-a declarat profesoara.

content-image

După ce a scris pe rețeaua de socializare toate greșelile observate, profesoara a primit o adresă pe numele ei la instituția de învățământ la care predă și pe care i-a înmânat-o directorul Colegiului.

„Astăzi a venit o adresă direct pe numele meu, cum că a cerut Inspectoratul că trebuie să trimitem ID-urile copiilor să vadă ce s-a întâmplat. Mi se pare total anormal acest lucru. Eu am ridicat aceste probleme pentru a atrage atenția că ceva nu merge și mă așteptam ca Inspectoratul sau Ministerul Educației, care a pilotat la Iași, să ceară un feedback la toți profesorii pentru că e o nemulțumire generală.

Mi se pare total ilegal și total anormal să nu discute cu mine și să se ceară ID-urile copiilor la care nici eu nu am acces”, a spus Mihaela Popa pentru STIRIPESURSE.ro.

„Probabil că au crezut că mă intimidează cu această adresă. Eu am să fac o adresă la comisia de învățământ din Senat pentru că există legi și există GDPR și vreau să văd cine și cum își permite să-și bată joc de copii, să-i scoată din ritm 10 zile, să nu discute cu profesorii de la clasă subiecte”, a mai spus profesoara.

Punct de vedere al Inspectoratului Școlar Iași:

„Testarea inițială standardizată a elevilor de gimnaziu și de liceu a fost realizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat BRIO Teste Educaționale, fiind un proiect pilot și având obiectivul de a realiza o diagnoză privind nivelul de pregătire a elevilor și de a stabili, ulterior, demersuri educaționale adaptate nivelului de competențe ale elevilor.

Din informațiile transmise de reprezentanții Brio și confirmate de echipa de profesori care a verificat baza de itemi construiți pentru disciplina matematică, testele au fost realizate în conformitate cu programa școlară, așadar nu au existat exerciții pentru clasa a V-a care să se includă noțiune de radicali.

Fiecare test dat de elevi este unic, fiind generat cu ajutorul platformei, în momentul susținerii testului, de aceea nu toți elevii au rezolvat aceiași itemi. Fiecare test include 25 de itemi: 40% dintre aceștia au grad de dificultate ușor, 40%, mediu și 20%, dificil.

Elevii au primit un cod de identificare pe care l-au folosit pentru logarea pe platformă în vederea susținerii testelor și în vederea primirii rezultatelor. Trebuie precizat că, din informațiile pe care le avem, nu sunt situații de schimbare a scorurilor transmise.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a solicitat unității școlare să transmită codurile/ID-urile copiilor pentru a putea verifica situațiile semnalate – scoruri modificate, scoruri atribuite unor copii care nu au participat la test – și a le remedia sau pentru a identifica motivul apariției unor astfel de situații nesemnalate de alte școli din județ. Facem precizarea că aceste coduri/ID-uri sunt generate de platforma Brio, exclusiv pentru această perioadă de testare, și nu sunt datele personale ale elevilor care sunt protejate prin regulile GDPR.

Merită menționat că la finalul testului elevii au răspuns unui chestionar de feedback. Din cele 151.545 de răspunsuri transmise de elevii de gimnaziu, doar 12% menționează că preferă testarea realizată în mod tradițional, ceea ce arată că acest tip de test răspunde nevoilor tinerei generații de elevi.

Până în acest moment I.S.J. Iași a primit Raportul preliminar privind percepția și atitudinea elevilor față de test, elevii au primit scorurile testelor susținute la fiecare disciplină, testul administrat - cu varianta de răspuns bifată de copil și cu varianta corectă.

Urmează să fie transmise rapoarte pentru fiecare unitate școlară și un raport general pentru toate unitățile de învățământ din județ, un demers care necesită timp pentru prelucrarea unui număr mare de date.

Inspectoratul Școlar Județean Iași va publica, așa cum a făcut și până acum (în urma aplicării , în anii școlari 2021-2022, 2022-2023, a testelor inițiale standardizate susținute de elevi în format tradițional), o sinteză a rezultatelor obținute la finalul administrării testelor și va analiza cu atenție, valorificând feedback-ul primit, aspectele pozitive și aspectele mai puțin reușite ale acestui proces de evaluare”.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri